Infofinanciar > Info > Cum îți deschizi un cont de pensie privată și cât trebuie să cotizezi lunar?
Info

Cum îți deschizi un cont de pensie privată și cât trebuie să cotizezi lunar?

Cum îți deschizi un cont de pensie privată și cât trebuie să cotizezi lunar?
sursa foto freepik.com

Pensiile private pot fi deschise cu ușurință la orice bancă din România, contribuția fiind de până la 15% din venitul brut lunar. Fiecare își poate alege cotizația în funcție de nevoi iar contribuția lunară poate fi modificată pe parcurs.

În România, sistemul de pensii private este împărțit în două elemente – pensiile private obligatorii – Pilonul II, și pensiile private facultative – Pilonul III. Pilonul II sau pensia privată obligatorie a fost introdusă în 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 35 de ani, și în mod opțional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 și 45 de ani.

Pilonul II reprezintă o parte din contribuția obligatorie către CAS pe care o prestează orice angajat, dar care va fi automat transferată într-un fond de pensii privat separat. Beneficiarul este liber să își aleagă banca la care acest fond va fi deschis. Dacă în primele 3 luni de la angajare, persoana nu își alege o bancă, aceasta va fi repartizată aleatoriu la o bancă. Fondul facultativ poate fi accesat odată ce persoana a ajuns la vârsta de 60 de ani sau în cazuri speciale precum invaliditatea, care nu mai permite reluare activității.

Ce este pensia privată facultativă

Pilonul III – sau pensia privată facultativă reprezintă strict opțiunea fiecărei persoane de a alege o contribuție mai mare către fondul său de pensie. Majoritatea băncilor oferă această opțiune, iar cotizația poate atinge până la 15 procente din venitul brut lunar al beneficiarului. Comisionul pentru fondul de pensii facultative este, în general, de 0%, iar contribuția minimă lunară diferă în funcție de banca ce furnizează serviciul. Cu cât suma lunară depusă este mai mare, cu atât venitul de după ieșirea la pensie este mai generos. În cazul Băncii Transilvania, suma minimă de contribuție este de 60 de lei pe lună, iar la NN este de 45 de lei.

Cum ne înregistrăm pentru pensia facultativă

Printre băncile din România care oferă această posibilitate se numără Banca Transilvania,  BCR, Allianz Țiriac, BRD și Generali. Alte companii care oferă acest serviciu sunt MetropolitanLife și NN, care se ocupă totodată cu asigurări de viață și sănătate.

Contul de pensie privată poate fi deschis cu ușurință prin prezentarea la sediul băncii alese sau prin apel telefonic. Mai multe bănci precum BT și BCR oferă acum posibilitatea de a te înregistra online, pe site-ul acestora, completând un formular cu datele personale.

Avantajele pensiei facultative

-Flexibilitatea contribuțiilor lunare, suma putând fi modificată pe parcurs

-Nu există o limită de vârstă pentru a deschide un cont

-Este o alegere sigură, banii depuși de beneficiar nu se pot pierde. În cazul în care fondul pierde autorizația de funcționare, banii sunt transferați automat în alt fond

-Perioada minimă de cotizație este de 90 de luni

-În cazuri extreme, suma poate fi restituită în totalitate beneficiarului sau, în caz de deces, aceasta este transferată moștenitorilor.