Infofinanciar > Info > Cum îți poți amâna ratele la bancă? Adrian Câciu, ministrul Finanțelor:”Procedura va fi destul de simplă”
Info

Cum îți poți amâna ratele la bancă? Adrian Câciu, ministrul Finanțelor:”Procedura va fi destul de simplă”

Cum îți poți amâna ratele la bancă? Adrian Câciu, ministrul Finanțelor:”Procedura va fi destul de simplă”
Foto: gov.ro

Guvernul a anunțat ieri că românii, dar și companiile, își vor putea amâna ratele la bănci timp de 9 luni. Este a doua oară când se ia această măsură în ultimii doi ani, prima oară decizia fiind adoptată la debutul pandemiei Covid-19. Astăzi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat și care este modalitatea prin care ratele pot fi amânate.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că în aplicarea măsurii privind amânarea ratelor la creditele bancare, criteriul principal de care se va ţine cont va fi acela privind creşterea cheltuielilor pe familie sau a costurilor pe companie.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă măsura privind amânarea ratelor bancare cu 9 luni va fi pentru toată lumea.

„În ultima şedinţă de coaliţie s-a luat această decizie să intrăm cu măsura în implementare cu o ordonanţă de urgenţă, un moratoriu, pentru amânarea ratelor la credite, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice. Evident, nu este o măsură pentru toată lumea. Este o măsură pentru cei care au dificultăţi în plata ratelor, este o măsură care implică o analiză pe care fiecare dintre companii şi-o va face, fiecare dintre cetăţeni, pentru că aşa cum a fost şi măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi, într-adevăr, scadenţa la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar vei avea de plătit. Nu este o scutire de plată, este o amânare de plată”, a explicat Adrian Câciu.

Criteriu diferit față de perioadă pandemiei

Ministrul Finanţelor a precizat că va fi aplicat un criteriu principal, acela al creşterii cheltuielilor, faţă de moratoriul aplicat în pandemie, când s-a ţinut cont de scăderea veniturilor.

„Criteriul principal sau schimbarea de paradigmă faţă de moratoriul din 2020 va fi acela al creşterii cheltuielilor sau costurilor. În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. Acum vom avea ca şi criteriu creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25% faţă de perioada anului trecut. Şi, la companii, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilităţi. Pentru că ne încadrăm în ceea ce înseamnă şi situaţia care a apărut între timp. Practic, costul lunar este afectat de preţurile de la energie, preţurile de la combustibil, dar şi de la alte materii prime”, a mai declarat Câciu.

Întrebat dacă aceia care doresc amânarea ratelor vor trebui să vină cu dovada că le-au crescut cheltuielile, acesta a spus: „Procedura va fi destul de simplă, dar acesta va fi criteriul pe care l-am agreat împreună în discuţiile cu sistemul bancar”.

Proiect avizat de BNR

Acesta a mai precizat că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind amânarea ratelor va fi avizat şi de Banca Naţională a României, care va emite şi o metodologie.

„În această ordonanţă vom avea şi un punct de vedere de la Asociaţia Română a Băncilor raportat la momentul acesta – pentru că mai avem un punct de vedere al ARB dat la momentul în care s-a negociat această măsură cu întreg sistemul bancar”, a completat el.

Ministrul a subliniat că în accesarea şi aplicarea acestei măsuri este vorba şi de „responsabilitate şi de solidaritate”.

„Ne manifestăm solidaritatea de a veni cu un instrument – este un instrument, nu este o obligaţie – în favoarea celor care au credite. Analiza pentru fiecare şi-o va face individual fiecare. Băncile vor sta la dispoziţie şi cu alte instrumente de sprijin în ceea ce priveşte creditul respectiv. Există sisteme de refinanţare, de trecere de la dobândă variabilă la dobândă fixă, de trecere de la indicatori – de la ROBOR la IRCC -, plus încă un instrument pentru cei care într-adevăr sunt în zona de risc, în sensul în care au ajuns la limita de a-şi putea plăti această rată şi cauza fiind că le-a crescut ponderea celorlalte cheltuieli”, a menţionat Câciu.