Cea mai dificilă problemă în cadrul negocierilor pe tema schimbărilor climatice de la COP29, care a început pe 11 noiembrie la Baku, este „noul obiectiv colectiv cuantificat” (NCQG). Această formulare tehnică reflectă scopul de a atrage mai multe resurse financiare. Asta pentru a înlocui vechiul obiectiv de finanțare de 100 de miliarde de dolari anual de la țările bogate către cele sărace. Noul obiectiv ar trebui stabilit până anul viitor. Atunci când se așteaptă ca toate statele să prezinte planurile lor de reducere a emisiilor pe următorul deceniu.
Țările în curs de dezvoltare susțin că un NCQG redus va duce la planuri mai puțin ambițioase. Șansele de a obține un angajament financiar mai mare par însă reduse. Acest lucru se explică, în parte, prin întârzierea de până acum a finanțării pentru vechiul obiectiv. Dar și pentru că Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, dorește reducerea cheltuielilor externe. De asemenea, negociatorii tind să ia în considerare impactul public mai degrabă decât progresul efectiv.
Beneficii semnificative
Totuși, un acord în cadrul negocierilor ar putea aduce beneficii semnificative. Susținerea țărilor sărace pentru adoptarea unor măsuri ecologice ar putea costa mai puțin decât se crede în general. Și există deja mecanisme solide pentru atragerea și gestionarea fondurilor necesare.
Economiștii estimează nevoile de finanțare a țărilor în curs de dezvoltare prin trei categorii principale: sprijinul public pentru a stimula investițiile private în energie regenerabilă, compensarea pentru închiderea centralelor pe cărbune și protejarea pădurilor tropicale, și finanțarea pentru adaptare la efectele schimbărilor climatice. Ultima categorie este mai dificil de cuantificat. Iar țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare au perspective diferite în această privință.
Excluderea finanțării pentru adaptare din buget clarifică imaginea. Primul obiectiv este finanțarea energiei regenerabile. Țările în curs de dezvoltare întâmpină dificultăți deoarece investițiile în ferme solare și eoliene necesită capital semnificativ inițial. Iar investitorii privați evită piețele riscante. Împrumutătorii comerciali percep dobânzi foarte mari.
Sprijin din partea finanțatorilor publici
Vestea bună este că un mic sprijin din partea finanțatorilor publici poate atrage investiții și reduce costurile de împrumut. Energy Transitions Commission (ETC) estimează că investițiile climatice în țările în curs de dezvoltare trebuie să se tripleze. Și să ajungă la 900 de miliarde de dolari anual. Asta pentru a limita încălzirea globală sub 2°C față de nivelurile preindustriale. Majoritatea fondurilor vor veni de la sectorul privat. Dar băncile de dezvoltare trebuie să își mărească contribuțiile, de la 50 la 144 de miliarde de dolari.
Mai degrabă decât împrumuturi directe pentru energie regenerabilă, garanțiile publice de acoperire a riscurilor ar fi o soluție mai eficientă. În februarie, Banca Mondială a lansat un fond pentru a dubla garanțiile de împrumut la 20 de miliarde de dolari până în 2030. Băncile regionale de dezvoltare colaborează și ele pentru a oferi asigurări proiectelor ecologice.
Pentru a încuraja țările în curs de dezvoltare să renunțe la cărbune și să protejeze pădurile tropicale, țările bogate au nevoie să aloce fonduri semnificative. ETC estimează că aceste ajutoare trebuie să ajungă la 300 de miliarde de dolari până în 2030. Aceasta înseamnă că țările bogate trebuie să mobilizeze anual circa o jumătate de trilion de dolari până la finalul deceniului.
Finanțarea, un pas esențial
Modalitățile de finanțare sunt esențiale. Acordurile bilaterale ar expune fondurile la riscuri geopolitice și ar îngreuna urmărirea angajamentelor totale. Alternativa, crearea de noi instituții multilaterale, ar putea eșua din lipsa de încredere a statelor bogate. Fondul Verde pentru Climă, de exemplu, a plătit doar 16 miliarde de dolari din 2010.
O soluție mai viabilă ar fi încredințarea acestei misiuni Băncii Mondiale, care ar trebui să își mărească capacitatea de împrumut. Președintele Ajay Banga a anunțat recent că va reduce rata capitalului propriu la 18% pentru a elibera 15 miliarde de dolari anual. Dar banca are nevoie de o infuzie de capital substanțială. Tensiunile geopolitice complică acest demers, deoarece China vrea mai mult control, iar America refuză să cedeze dreptul de veto.
Menținerea situației actuale ar însemna o oportunitate ratată. Țările bogate ar avea mai mult de câștigat prin investiții în sudul globului pentru reducerea emisiilor. Într-un interviu, Banga a spus că dorește ca 45% din împrumuturile băncii să sprijine eforturile ecologice ale țărilor sărace, triplu față de proporția actuală.
Pe 12 noiembrie, băncile de dezvoltare au promis să mărească finanțarea climatică la 120 de miliarde de dolari până în 2030, inclusiv 42 de miliarde pentru adaptare. Eșecul discuțiilor de la Baku ar reprezenta o abandonare a responsabilităților și un deficit major de viziune, informează economist.com
