Infofinanciar > Info > Cum poți ajunge pe litoralul Greciei cu bani puțini? Cele mai ieftine variante de transport
Info

Cum poți ajunge pe litoralul Greciei cu bani puțini? Cele mai ieftine variante de transport

Cum poți ajunge pe litoralul Greciei cu bani puțini? Cele mai ieftine variante de transport
FOTO: Dreamstime.com

Tot mai mulți turiști români aleg să-și petreacă vacanțele în Grecia în detrimentul stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, în condițiile în care raportul calitate preț este superior celui din România.

Cum puterea de cumpărare a fost afectată de rata inflației, iar salariile nu se ridică la nivelul celor din Uniunea Europeană, turiștii caută soluții pentru a crește bugetul vacanțelor. Așadar care este cea mai ieftină variantă de a ajunge pe litoralul elen?

Varianta cea mai ieftină de transport pentru a ajunge în Grecia

În primul rând, dacă nu sunteți un fan al transportului aerian, puteți ajunge în Grecia cu mașina sau cu autocarul. Dacă optați pentru prima variantă trebuie să puneți în balanță distanța până în Grecia, evident că turiștii din București vor ajunge mult mai repede pe litoralul grecesc spre deosebire de cei care pleacă din Timișoara, Arad sau alte orașe din vestul țării.

De exemplu, ruta București-Salonic presupune un cost de aproximativ 600 de lei la un consum de 5 litri/100 de km la care se vor adăuga taxele vamale și rovinieta, se ajunge astfel la o sumă de 672 de lei. Țineți cont că odată ce ați ajuns în Grecia veți mai scoate din buzunar cel puțin 2 euro pentru a plăti taxa de autostradă.

O alternativă ar fi ruta București-Thassos, însă, pe lângă cei 1.400 de lei pentru combustibil, dus-întors, veți plăti și taxa de feribot. În cazul în care nu sunteți dependent de mașină, aveți la dispoziție transportul cu autocarul. o variantă ceva mai ieftină, pentru acest mijloc de transport prețurile oscilează între 65 și 80 de euro/persoană, potrivit dailybusiness.

Timpul costă bani

Dacă sunteți adeptul proverbului „time is money”, puteți oricând să vă îmbarcați în avion, însă prețul acestui tip de transport diferă în funcție de perioadă în care alegeți să plecați în concediu. De exemplu, în perioada 15-22 iunie un bilet dus-întors pe ruta București Salonic costă undeva la 1.200 de lei, în timp ce în perioada 2-9 septembrie același bilet costă doar 374 de lei.

Pe de altă parte, turiștii români care aleg să-și petreacă vacanțele pe litoralul grecesc au declarat de cele mai multe ori că prețurile sunt mult mai accesibile decât pe litoralul autohton, iar serviciile oferite sunt net superioare celor din România.

Însă, sunt și excepții, de exemplu o familie de turiști români, clienții fideli de altfel ai litoralului grecesc, au avut parte de un tratament necorespunzător.  Nemulțumită de camera pe care a primit-o familia respectivă a solicitat unității hoteliere o altă cameră, însă, s-au lovit de refuzul categoric al personalului. Ba mai mult, angajații de la recepție i-au solicitat acesteia să achite 50% din valoarea cazării altfel vor avea probleme la vamă.

„Tocmai ne-am întors din Grecia, unde am avut o experiență neplăcută cu Filippos Resort din Vourvourou (…) După prima noapte am cerut să ne schimbe camera. Nu au vrut, au zis că asta am rezervat altă cameră nu au. Atunci le-am zis ca noi plecăm (ceea ce am și făcut). Au devenit agresivi ne-au amenințat că dacă nu le plătim 50% din totalul facturii de cazare, ne fac probleme la vamă. Nu ne-au dat avansul plății înapoi.

După mai bine de 15 ani de mers în Grecia este prima dată când ni se întâmplă așa ceva. Se pare că viața mai scumpă aduce schimbări neplăcute în termeni de calitate chiar și în Grecia. Sper să ajute review-ul meu și să faceți alegeri bune. Vacanțe fără incidente vă doresc”, a scris femeia pe Facebook.