Infofinanciar > Info > Cum poți ieși mai devreme la pensie. Care sunt condițiile și actele necesare
Info

Cum poți ieși mai devreme la pensie. Care sunt condițiile și actele necesare

Cum poți ieși mai devreme la pensie. Care sunt condițiile și actele necesare
sursa foto pro tv

O mare întrebare ce se află frecvent în mintea românilor este legată de modalitatea de a ieși la pensie mai devreme. Având în vedere actualul context, în care oficialii au specificat că vârsta de pensionare a crescut la pragul de 65 de ani, românii au în vedere inițierea procedurilor necesare pentru a ieși mai devreme la pensie, ci nu conform regulilor precizate. Astfel, dacă oamenii doresc să devină mai devreme pensionari, trebuie să cunoască procedurile și actele necesare pentru a realiza acest lucru.

Noile reglementări cu privire la creșterea vârstei de pensionare au adus multe nemulțumiri în cadrul unor categorii profesionale deoarece mulți cred că nu vor mai apuca zilele de relaxare ale pensiei, raportându-se la speranța de viață la nivelul țării, care este mai scăzută față de alte state europene. Astfel, mulți oameni se gândesc să facă pasul spre o pensionare anticipată. Totuși, acest fenomen ar aduce o situație de criză la nivelul lipsei de forță de muncă.

Cum poți ieși mai devreme la pensie

Multe persoane din diferite domenii doresc să iasă la pensie mai devreme. Însă, anumiți români nu au vechimea în muncă necesară pentru a face acest pas important. Statul le vine în ajutor oamenilor care au întâmpinat astfel de probleme, cu un cadrul legal ce le oferă multe oportunități și beneficii, dar care este limitat de necesitatea unei anumite perioade de timp. Astfel, cei care doresc să iasă la pensie mai devreme, dar nu au îndeplinit încă criteriile necesare cu privire la cotizația în cadrul sistemului de pensii, pot rezolva această dilemă până la finalul lunii august a anului 2023.

Conform Ordonanței de Urgență 163/2020, plata retroactivă a cotizației la stat poate fi realizată pentru maximum 6 ani. Pentru a cumpăra anii de cotizație, și astfel oamenii să beneficiezi de varianta de a ieși la pensie mai devreme, trebuie semnat un contract de asigurare socială, ce va fi încheiat între beneficiar și Casa de pensii. În urma acestui contract încheiat, persoana în cauză trebuie să plătească o sumă de bani, ce va fi considerată vechime în muncă. „Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare” se arată în cadrul  OUG 163/2020.

Plata retroactivă a contribuției la stat pentru sistemul de pensii și respectiv încheierea unui contract de asigurare socială cu instituțiile responsabile sunt posibile până la data limită de 31 august 2023. Casa Națională de Pensii Publice a semnat până acum contracte cu 23.044 de români care au dorit să-și cumpere vechimea în muncă. Stagiul de cotizare va fi stabilit în funcție de banii încasați în cazul în care contribuția de asigurări sociale nu este plătită integral până la 31 august 2023.

Actele necesare

Oamenii care doresc să-și cumpere ani de vechime în muncă, trebuie să ducă anumite documente la Casa de Pensii unde aparțin și își au domiciliul. Următoarele documente trebuie depuse pentru a înregistra un contract de asigurare socială personal sau prin intermediul unui împuternicit desemnat prin procură specială: cartea de identitate, în original și copie; dosar cartonat cu șină; formularul de deschidere al contractului; declarația pe propria răspundere și cea cu privire la protecția datelor, conform Mediaflux .