În curând va intra în vigoare noul Contract Colectiv de Muncă al minerilor și energeticienilor, după ce liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia au ajuns la un acord în ședința de miercuri. Se oferă 3.000 de lei pe card.
Cu toate că sindicaliștii au solicitat o creștere salarială de 1450 de lei, aceasta nu s-a concretizat, iar minerii și energeticienii vor primi doar o majorare de 1200 de lei brut. Cu toate că nu este suma cerută, această creștere nu poate fi neglijată.
În urma unor lungi negocieri, s-a ajuns la un consens.
Prin urmare au stabilite de ambele părți următoarele:
indexarea salariilor în sumă fixă cu 1200 lei/brut/salariat;
– 200 de lei/brut/salariat fond de armonizare/promovare;
– introducerea sporurilor/adaosurilor în salarii;
– tichete masă 35 de lei/zi/norma lunii/ salariat;
– prima acordată pentru anul 2024 cu ocazia sărbătorilor pascale 3000 de lei/brut/salariat;
– transport maxim 60 km pe sens/ traseele stabilite prin contractele comerciale;
– salarii compensatorii acordate în cazul concedierilor colective, maxim 24 de salarii brute înscrise în CIM, minim 1 salariu brut înscris în CIM, în funcție de numărul de ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
– salarii compensatorii acordate în cazul concedierilor individuale, între 1 și 8 salarii brute înscrise în CIM;
Contractul Colectiv de Muncă al minerilor și energeticienilor urmează să fie depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, iar dacă inspectorii nu vor descoperi probleme, atunci actul va începe să-și producă efectele.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter