Este vorba despre pensionarii care locuiesc în afara României. Aceștia au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an „certificatul de viață”.
Iată ce prevede noua Lege a pensiilor:
„(5) Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă.
(6) în vederea aplicării prevederilor alin. (5), casa teritorială de pensii competentă emite şi transmite, la adresa de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, până la data de 31 decembrie, respectiv 30 iunie, un exemplar al certificatului de viaţă, completat cu detaliile referitoare la beneficiarul nerezident.
(7) Certificatul de viaţă prevăzut la alin. (5) poate fi transmis de beneficiarul nerezident şi din propria iniţiativă.
(8) Beneficiarul nerezident are obligaţia de a semna certificatul de viaţă, în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.
(9) Modelul unic de certificat de viaţă se aprobă prin ordin al preşedintelui CNPP”, se arată în legea pensiilor, potrivit Antena3.