Infofinanciar > Info > Cum poți să îți pierzi locul de parcare în București. Neplata taxelor și impozitelor, marea problemă
Info

Cum poți să îți pierzi locul de parcare în București. Neplata taxelor și impozitelor, marea problemă

parcare pint.ro
sursă foto: pint.ro

Unii locuitori ai Capitalei pot rămâne fără loc de parcare, potrivit unor informații oficiale venite recent. Este vorba despre cetățenii care stau în Sectorul 4 din București care nu și-au achitat la zi taxele și impozitele locale, la acestea adăugându-se și amenzile de circulație, cărora le poate fi eliminată chiria pe respectivul spațiu, potrivit unui comunicat de presă din partea Primăriei de Sector.

„Important de menționat, pentru toate persoanele care dețin un loc de parcare închiriat de la Sectorul 4 al Municipiului București, este faptul că, până la 31 decembrie anul curent, este neapărat necesar să fie la zi cu plata tuturor taxelor sau a altor debite la bugetul local, chiar dacă este vorba doar despre o simplă amendă de circulație. În caz contrar, sistemul electronic ce gestionează locurile de parcare, va anula automat contractul de închiriere a locului de parcare”, au anunțat reprezentanții Primăriei Sector 4 din Capitală prin intermediul unui comunicat de presă emis recent.

Reprezentanții instituției au luat hotărârea ca anul acesta ghișeele să fie eliminate, însă le oferă cetățenilor posibilitatea plății online sau prin intermediul unor automate de plată.

Cum se pot plăti taxele și impozitele în S4?

Cei de la Primărie au pus la dispoziția cetățenilor o platformă electronică special concepută pentru Sectorul 4 al Capitalei: http://start.ps4.ro. În ceea ce privește plata taxelor și impozitelor locale, acestea pot fi plătite tot prin intermediul online-ului, prin utilizarea aplicației pentru mobil „Primaria Sector 4” sau, mai simplu, intrând pe site-ul web http://taxeimpozite.ps4.ro .

„Persoanele care întâmpină dificultăți în a accesa mediul online au la dispoziție cele 30 de aparate SelfPay, destinate exclusiv pentru plata taxelor și a impozitelor locale, amplasate în cele mai aglomerate zone comerciale de pe raza Sectorului 4”, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei de Sector, citat de cei de la hotnews.ro.

După cum se specifică, aceste aparte SelfPay sunt montate acum în unele dintre cele mai accesibile zone din Sector. Zece dintre ele se află în complexul comercial Grand Arena, fie la parterul clădirii, chiar lângă intrările principale, dar și la etajul, chiar în spațiul unde a funcționat Primăria Sectorului 4. Restul aparatelor se regăsesc în următoarele locații: Sun Plaza, Piața Progresul, Piața Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Piața Covasna, Metro Berceni, Auchan Berceni, Selgros, Carrefour, Hornbach, precum și în benzinării și supermarket-uri de pe raza sectorului.

Cei de la Primărie sar în ajutor

Angajații Primăriei Sectorului 4 pot sări în ajutorul cetățenilor în cazul în care aceștia nu se descurcă cu noile tehnologii și sisteme. Reprezentanții instituției precizează că s-a înfiinţat și „Centrul de interacţiune cu cetăţenii Sectorului 4” (Biroul Unic).

„Amenajat în Mall Grand Arena, la etajul 1, oferind condiţii moderne şi civilizate, Centrul are 16 birouri specializate, unde angajaţii Primăriei îi consiliază pe cetăţeni în eliberarea actelor şi a acordurilor pe care aceştia le solicită”, se mai notează în comunicat.