Infofinanciar > Lumea la zi > Cum revoluționează inteligența artificială domeniul medical. Cancerul poate fi detectat în 10 secunde
Lumea la zi

Cum revoluționează inteligența artificială domeniul medical. Cancerul poate fi detectat în 10 secunde

Cum revoluționează inteligența artificială domeniul medical. Cancerul poate fi detectat în 10 secunde
Sursa foto: arhiva companiei

Cercetătorii au pus bazele unui model care se bazează pe inteligență artificială. Acesta poate ca numai în 10 secunde să determine, în timpul unei intervenții chirurgicale, dacă a mai rămas o parte a unei tumori cerebrale canceroase care s-ar putea elimina.

Tehnologia poartă numele de FastGlioma. Ea a trecut de mult de metodele convenționale pentru determinarea posibilelor tumori reziduale, după cum a transmis echipa de cercetare. Ea este condusă de Universitatea din Michigan și Universitatea din California, San Francisco.

„FastGlioma este un sistem de diagnostic bazat pe AI care are potențialul de a schimba domeniul neurochirurgiei prin îmbunătățirea imediată a managementului cuprinzător al pacienților cu gliom difuz”, sunt informațiile transmise de autorul principal, dr. Todd Hollon. El este neurochirurgla spitalul universitar din Michigan, informează profit.ro