Infofinanciar > Info > Cum să facem economie la energie electrică. Aceste măsuri pot reduce consumul cu până la 30%
Info

Cum să facem economie la energie electrică. Aceste măsuri pot reduce consumul cu până la 30%

Energie electrica sursa foto investenergy
sursa foto investenergy

La momentul actual, Europa se confruntă cu o adevărată criză energetică, pe fondul războiului din Ucraina, iar conducerea Uniunii Europene caută în permanență soluții pentru aplanarea efectelor crizei asupra consumatorilor.

Printre măsurile propuse la nivel european se numără plafonarea prețului la energie, reducerea consumului în anumite sectoare și, în unele cazuri, raționalizarea energiei. De asemenea, guvernele îi îndeamnă pe cetățeni să fie mai responsabili față de consumul lor, luând diverse măsuri pentru a economisi energia.

Românii vor primi compensații de la stat

Pe lângă componenta economică, și anume reducerea costurilor, folosirea responsabilă a energiei ajută și la reducerea impactului asupra mediului înconjurător, în contextul crizei climatice cu care ne confruntăm la momentul actual.

Una dintre principalele soluții oferite de conducerea statului este plafonarea prețului la energie, care va fi în vigoare până la 31 august 2023. Pentru a putea beneficia de acest ajutor de la stat, consumatorii trebuie să se încadreze în anumite praguri de consum, compensarea fiind acordată până la 255 kWh.

 Spre exemplu, pentru 100 kWh de energie electrică, prețul plafonat este de 68 de lei. Prin comparație, prețul fără plafonare în București depășește 500 de lei per 100 kWh. La gaze naturale, prețul plafonat este de 31 lei pentru 100kwh, în timp ce prețul fără plafonare în București este de aproximativ 150 de lei per 100 kWh, relatează Digi24

În cadrul emisiunii “Banii în mișcare”, Iancu Guda a vorbit despre mai multe moduri în care putem reduce, pe de o parte, costurile la energie, dar și prin care ne putem crea o rutină mai sustenabilă în ceea ce privește consumul de energie.

Cum ne putem reduce costurile la energie

 În cele mai multe gospodării, principalii consumatori de energie sunt electrocasnicele. Astfel, dacă scoatem din priză electrocasnicele care nu sunt folosite, punem economisi până la 10% din consumul total. De asemenea, sunt recomandate electrocasnicele de clasă energetică A, care au un consum mai mic decât cele de calitate inferioară, ceea ce ar putea duce la o reducere de 20% a consumului.

O altă componentă importantă este iluminatul, care utilizează aproximativ 30% din consumul energetic al unei gospodării. În acest caz, cea mai eficientă măsură este înlocuirea becurilor clasice cu becuri LED, care au un consum de până la 5 ori mai mic, și o durată de viață mult mai lungă.

O altă idee propusă de Guda a fost achiziționarea  de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare. Acestea funcționează numai în momentul în care vor detecta prezența unei persoane, fapt care va scuti un consum ridicat de energie. 

Un al treilea aspect abordat este utilizarea aerului condiționat, care poate reprezenta până la 25% din consumul total. Setarea  aerului condiționat la o temperatură constantă și utilizarea sa responsabilă va duce la o reducere considerabilă a energiei. 

 „Am mai văzut o recomandare greșită rostogolită în spațiul public: să oprești centrala termică când pleci de acasă. Eronat, pentru că temperatura ambientală va scădea brusc și va fi necesară o cantitate mare de energie pentru a o reîncălzi. Dacă pleci de acasă mai puțin de 2 zile, este recomandată reducerea temperaturii ambientale la 16°C. Dacă ești plecat pentru mai mult de două zile, este recomandată reducerea temperaturii la 8°C”, spune Iancu Guda.

 „Dacă adunați efectele tuturor acestor măsuri banale, consumul lunar de energie poate fi redus cu minimum 30%”, a adăugat acesta.