Conform viziunii în care toți trebuie să fim egali, transpusă în propunerea legislativă, vei putea să ai surpriza, ca antreprenor, că îți ține contabilitatea chiar covrigăria din colț, dacă nu chiar un bar de noapte. Că doar de noaptea minții poate fi o astfel de propunere legislativă în care profesionalismul nu mai contează, ci doar capitalul. Educația nu mai face diferența.
Ai capital, poți face ce dorești, doar că în situația dată o faci pe spatele antreprenorilor, care nu mai au garanția că în spatele firmei de contabilitate se află profesioniști în ale legii și cifrelor. Și uite așa, tu ești liniștit că ești corect, dar te trezești cu o surpriză de la ANAF, cu siguranță neplăcută. Neprofesioniștii au lucrat pentru tine, sau mai bine zis, te-au lucrat. Și așa vom ajunge, în numele liberalizării, să eliminăm profesionalismul din România.
Nu vom mai avea nevoie de contabili, avocați, notari, arhitecți, de profesioniști, în general. Dacă ai capital este destul. Proverbul „ai carte, ai parte” s-a transformat, în noua normalitate, în „ai bani, ai parte”. Meritocrația, ca valoare socială, trebuie eliminată din politicile publice. Capitalul să facă legea!
Propunerea legislativă elimină obligația ca societățile de contabilitate să aibă asociați majoritari experți contabili și sa fie administrate de aceștia. Cu alte cuvinte, ești analfabet, perfect! Te califici să-ți faci o firmă de contabilitate. După ce distrugi suficiente afaceri, intri în faliment sau îți închizi firma și s-a închis ciclul. Că de răspundere profesională nu se pune problema, că doar nu ai știut carte.
Așa că, în viziunea inițiatorilor, ai, n-ai carte, poți să te „ocupi” de afacerile altora.