Pe site-ul instituției, cei de la Agenție Națională de Administrare Fiscală au publicat un material informativ în ceea ce privește stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice. Acesta poate fi găsit la secțiunea Asistență contribuabili.
Acest ghid este pentru persoanele fizice rezidente sau nerezidente, ce pleacă sa vin în România ce își stabilesc sau își modifică rezidența fiscală și impozitarea veniturilor. De asemenea în cadrul acestui ghid sunt informații și despre convenția de evitare a dublei impuneri.
Care sunt rezidenții fiscali?
Rezidența unei persoane se stabilește în felul următor:
„- persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă aflată la dispoziția sa. O locuință se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa;
– dacă persoana deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în ambele state, este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate. Dacă o persoană fizică deține o locuință într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri încheiate cu România și deține la dispoziția sa și o locuință în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuință în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit și unde se află familia sa și toate proprietățile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana respectivă și-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, și nu în România. Același criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător și pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România. Prin centrul intereselor vitale se înțelege locul de care relațiile personale și economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate. În analiza relațiilor personale se va acorda atenție familiei soțului/soției, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreținerea persoanei fizice și care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru într-o organizație caritabilă, religioasă, participarea la activități culturale sau de altă natură. În analiza relațiilor economice se va acorda atenție dacă persoana este angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în România, dacă deține proprietăți imobiliare în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România;
– dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuiește frecvent. Astfel, se vor avea în vedere șederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din același stat;
– dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau nu locuiește în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naționalitate/cetățenie o are;
– dacă persoana are naționalitatea/cetățenia ambelor state sau nu are naționalitatea/cetățenia niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului „Procedura amiabilă” din convenția de evitare a dublei impuneri. La stabilirea rezidenței se vor avea în vedere și comentariile articolului 4 „Rezident” din Modelul convenției de evitare a dublei impuneri al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ”, conform materialul publicat de ANAF.
Ce alte persoane mai sunt vizate?
De asemenea și persoanele fizice care ajung în România și stau aici mai mult de 183 de zile pe parcursul a 12 luni dintr-un an, ele sunt obligate să completeze formularul, conform CECCAR.
Acest formular poate fi găsit pe site-ul oficial al instituției naționale www.anaf.ro la secțiunea „Asistență contribuabili”, subsecțiunea Declararea obligațiilor fiscale”, rubrica: „Toate formularele , cu explicații”. Acest documente se poate depune la registratura organului fiscal central competent, personal sau împuternicit sau se poate trimite prin poștă, dar cu confirmare de primire.
Formularul electronic al chestionarului este publicat pe portalul ANAF, secțiunea „Servicii online” rubrica „Descărcare Declarații electronice” – „Descărcare Declarații” și poate fi descărcat de contribuabili utilizând acest link.