Infofinanciar > Esential > Cum și când au apărut „burghezii” în Principate? Societatea românească la jumătatea secolului XIX
Esential

Cum și când au apărut „burghezii” în Principate? Societatea românească la jumătatea secolului XIX

Cum și când au apărut „burghezii” în Principate? Societatea românească la jumătatea secolului XIX
Ilustrație a Adunării Obștești din 1837, anul în care Rusia falsifică textul Regulamentelor, sursă Wikipedia

După un secol de domnii fanariote, Imperiul Otoman ia decizia de a se întoarce la domniile pământene în urma evenimentelor din anul 1821. Însă, la câțiva ani distanță, un nou război are loc între Poartă și Rusia, iar Principatele Române sunt ocupate.

Trebuie să trecem în revistă situația socială în care se aflau românii în urmă cu aproximativ 200 de ani. În timpul regimului fanariot, școlile erau organizate pentru aristocrație, pentru boierime, însă predarea și studiul era realizat numai în limba greacă. Având în vedere că boierii munteni și moldoveni erau pătura intelectuală a societății, după înlăturarea regimurilor fanariote din Principate, începe să fie pusă baza unui nou sistem educațional, cu predare în limba română.

Așa ia ființă Colegiul Sfântul Sava: boierii traduc manualele din limba greacă, iar odată cu ele, în cultura românească încep să fie introduse ideile iluministe care „contaminaseră” grecii cu dorințele de emancipare. Astfel începe să fie cultivată o identitate națională, iar odată cu ea, naționalismul românesc.

Cea mai mare ambiție a boierilor este organizarea unui sistem politic oligarhic, prin care aveau să-și împartă puterea în stat. Având în vedere că România avea o structură socială diversă, existau marii boieri conservatori, dar și boierimea mică și mijlocie. Cel mai important criteriu de determinare al averii era evident pământul.

Boierii și Țăranii

Pe lângă criteriile economice, trebuie să luăm în calcul și aspirațiile politice. Marii boieri erau conservatori, motiv pentru care nu erau atât de deschiși la noutate și schimbări. Aceștia au fost împotriva altor inițiative progresiste, precum „Constituția Cărvunarilor” redactată de Ionică Tăutu în 1822. Mult mai dinamici erau boierii mici și mijlocii, deoarece știau că o modernizare rapidă a Principatelor avea să vină în ajutorul lor. Ei sunt dispuși să realizeze mari compromisuri pentru a-și atinge obiectivul: creșterea loturilor de pământ sau câștigarea unei funcții publice.

Pe de altă parte, la celălalt pol social se afla țărănimea. Este la rândul său o structură socială diferită, deoarece atunci când vine vorba de pământ, majoritatea se află într-o situație grea. În prima jumătate a secolului XIX, doar în jurul a 15% dintre țărani aveau destul pământ pentru a fi considerați „independenți economic”. Restul dețineau doar câteva loturi ce le permitea doar o producție de subzistență, motiv pentru care mai lucrau și la boieri. Peste 30% dintre țărani erau clăcași – nu aveau niciun petic de pământ și depindeau de boier pentru a supraviețui.

Chiar dacă se aflau la două poluri sociale total diferite, relația dintre boieri și țărani este esențială pentru istoria economică și socială a Principatelor și a României. Timp de zeci de ani ni s-a servit ideea că țăranul român a fost asuprit de către boieri, însă putem număra episoadele de răscoală pe degete. Una dintre explicații poate fi căutată în echilibru social de la vremea respectivă: cele două clase se aflau într-o continuă negociere – când venea vorba despre zile de muncă, dări, clacă, etc., boierii și țăranii conlucrau pentru a ajunge la un consens. Și până la urmă, adevărul este că boierul ieșea mereu câștigător, deoarece deținea puterea de a putea dicta termenii și condițiile înțelegerii – el avea pământul care avea să fie muncit.

Din acest motiv, marii latifundiari ai țării au fost profund împotriva Regulamentelor Organice. Noile reglementări legislative pe care le introduceau erau contrare intereselor personale. De ce? Pentru că întăreau puterea statului în relația cu țăranii, iar cutuma era înlocuită cu legea. În momentul în care statul decidea cât vine în trezorerie de la țărani și cât primesc boierii, nu mai exista spațiu de negociere. În acest timp, în Principate se făcea remarcată o nouă clasă socială: burghezia.

Cei care aveau să pună economia pe picioare

Negustorii și comercianți care au acumulat pe parcursul timpului capital s-au trezit la un moment dat cu putere economică, însă nicio pârghie de relaționare cu puterea politică. Burghezia din Principate nu este una națională, ci este una mai degrabă occidentală.

Există mai multe domenii în care activează, mai multe caracteristici definitorii. Spre exemplu, comerțul. Marea boierime vedea în practicarea negoțului o înjosire, o dovadă de decădere: de ce ar trebui să te ocupi cu așa ceva când ai moșie?

Acumularea de capital din rândul „proto-burgheziei” românești a dus la investirea sa în diferite domenii. Este un prim pas către apariția meseriilor moderne, liberale, dar și a activităților capitaliste pe teritoriul Principatelor, și ulterior, al României.

Burghezia deschidea fabrici, bănci, lucra pe baza unui singur element fundamental: capitalul. Pe de altă parte, era și o categorie socială urbană – țăranii și boierii erau legați de mediul rural, de pământ și moșie.

Din aceste motive, o mare parte din burghezia existentă în prima jumătate a secolului XIX în Principate era de origine evreiască. Fără calitatea de a fi cetățean, evreii nu aveau o mulțime de drepturi, printre care și cel de a deține pământ. Din acest motiv s-au îndreptat către profesiunile liberale. Au devenit medici, farmaciști, antreprenori, avocați, bancheri etc.