Vremea se va încălzi ușor în toată țara iar temperaturile vor înregistra valori de primăvară.
Vremea va continua să se încălzească ușor. Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. În jumătatea nordică a țării vor fi înnorări temporare, iar mai ales seara și noaptea, pe arii restrânse va ploua slab. La altitudini mari, la munte, vor fi posibile precipitații mixte. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în zona montană înaltă și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 1 și 8 grade Celsius. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, izolat se va forma ceață, potrivit RomâniaTv.
În capitală, vremea va fi predominant frumoasă și va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18-19 grade Celsius, iar cea minimă de 4-6 grade Celsius.
Cum va fi vremea în țară?
La nivelul întregii țări valorile se vor încadra între 17 și 19 grade celsius, temperaturi specifice pentru această perioadă a anului.
Timișoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 63%, Vânt: 8 km/h
Oradea: 17 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 18 km/h
Baia Mare: 16 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 6 km/h
Sibiu: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 8 km/h
Alba Iulia: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 10 km/h
Craiova: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 8 km/h
Târgu Jiu: 18 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 55%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 10 km/h, potrivit datelor oferite de Antena1.
Cum va fi vremea marți?
Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab, cu precădere în prima parte a intervalului, pe alocuri în centrul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte și izolat în rest. La munte, la altitudini de peste 2000 m trecător pot fi și precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 1 și 8 grade Celsius. Dimineața și noaptea izolat se va forma ceață. BUCUREȘTI Cerul va fi temporar noros, iar spre seară și la începutul nopții vor fi posibile ploi slabe de scurtă duată. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice, astfel că temperatura maximă va fi de 17-18 grade Celsius, iar cea minimă de 5-8 grade Celsius.