România nu se va recupera total după curenții polari pe care i-a experimentat în ultimele săptămâni. Astfel, perioada sărbătorilor, care aduce cu sine și o mini-vacanță, va fi marcată de temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru mijlocul primăverii. În plus, mai multe regiuni vor înregistra un nivel ridicat de precipitații, inclusiv zone pe care românii așteptau cu sufletul la gură să le viziteze în zilele libere.
Astfel, săptămâna 10-17 aprilie, care cuprinde a doua și a treia zi ale Paștelui catolic, precum și Săptămâna Patimilor și primele două zile ale Paștelui ortodox, este una mai rece decât ne-am fi așteptat pentru mijlocul lui Prier. Cele mai reci sunt regiunile vestice, nord-vestice și centrale. Pe de altă parte, precipitațiile sub formă de ploaie vor fi mai abundente în ariile estice și sud-estice, îndeosebi în zona Dobrogei. Chiar dacă județele dobrogene nu au fost atinse la fel de puternic de vortexul polar, se resimt și acolo schimbări față de regimul meteorologic obișnuit perioadei.
Cum va fi de Ziua Muncii
Dacă sărbătorile pascale sunt în general adresate timpului petrecut în familie și în comunitate, mini-vacanța de 1 mai coincide cu deschiderea sezonului estival și cu escapade în țară și chiar și în afara ei.
Deși săptămâna 24 aprilie – 1 mai va fi una cu un regim pluviometric normal pentru perioada primăverii, chiar cu un deficit în aria sud-vestică, s-ar putea ca lucrurile să se schimbe. Astfel, dacă alegi să sărbătorești pe plajă, s-ar putea ca la finalul excursiei de 1 mai să fii martorul ploilor. Specialiștii de la ANM avertizează că la începutul săptămânii 1 – 8 mai, un excedent pluviometric va fi înregistrat îndeosebi în zonele extracarpatice, se mai arată într-un articol publicat de Mediafax.
Oricât de tentant ar fi un camping la mare în deschiderea sezonului, nu recomandăm în aceste condiții incerte din punct de vedere meteorologic.
Cele mai râvnite destinații
În mod cvasitradițional, 1 mai marchează o primă escapadă la mare pentru mulți români. În general, „trenul vamaioților” este plin în apropierea scurtei vacanțe. În afară însă de stațiunile de pe litoral, în special cele care au o reputație boemă, românii se orientează din ce în ce mai mult spre Deltă.
Proprietarii mai multor unități de cazare au spus că toate camerele lor sunt deja rezervate. În afara peisajului natural, turiștii pot participa la tururi ghidate, precum și la experiențe gastronomice locale, în special de sorginte lipovenească. Totuși, românii care sunt interesați de aceste incursiuni culturale trebuie să se pregătească pentru o vreme capricioasă, care poate foarte ușor să devină vitregă chiar la deschiderea sezonului estival.