ANRM a stabilit prețul gazelor naturale la valoarea minimă de 495 lei/1000 de metri cubi, în condițiile în care prețul gazelor naturale din producția internă fusese majorat succesiv de către Guvern, începând cu iulie 2013.
Curtea de Conturi semnala, la finalul lui 2016, că statul român a încasat cu 1,4 miliarde de dolari mai puțin din cauza stabilirii incorecte a redevențelor petroliere. Prețurile de referință ale gazelor extrase în România au fost stabilite incorect de Agentia Națională pentru Resurse Minerale, iar asta a dus la încasarea, de către statul român, cu peste 4 miliarde de lei mai puțin, scrie Realitatea.
Romgaz a vândut gaze pe piața reglementată în cantități mai mari față de cât era obligat, la prețuri mai mici decât pe piața liberă, fapt care a dus la reducerea cu 177 milioane de lei a veniturilor companiei. În schimb, OMV Petrom a vândut sub cat era obligat pe piața reglementată, iar cantitățile livrate pe piața libera s-au dus către o societate chiar din grupul OMV. Ulterior, aceasta entitate a revândut aceste cantități de gaze către clienți finali la preturi mai mari cu până la 7,2%. ANRM nu monitoriza cantitățile de gaze naturale din producția internă, folosite de titularii de acorduri petroliere în propriile centrale electrice pe baza de gaze naturale. Conform ANRE, cantitățile de gaze folosite în perioada 2013-2015 de OMV Petrom si Romgaz au reprezentat în medie intre 6 și 9,6% din cantitatea anuală extrasă.
România a jucat pe mâna austriacă
În mandatul Timofte, SRI a raportat subevaluarea cruntă a Petromului, Senatul a pornit o lege de anulare a contractului, dar Camera Deputaților (decizională) nu a votat această intenție. Lasă că e antiamerican, acest contract este și profund antiromânesc.
Așadar, la ora privatizării Petrom, România a jucat pe mâna austriacă, prin OMV, prima firmă occidentală care a semnat un contract cu Gazprom.
În 2007, UE s-a grăbit să ne primească în clubul său ca nu cumva astfel de tărășenii să se repete. Tărășenia s-a repetat la Sidex. Nemulțumirea partenerului nostru strategic nu s-a stins totuși până în ziua de azi. Încrederea în clasa noastră politică a pierdut toate punctele albe.
De la o valoare de peste 10 miliarde de dolari la o vânzare de 2,3 miliarde era loc pentru șpăgi foarte mari, distribuite în multe conturi.
Atunci, acolo, România și-a cedat suveranitatea economică după reguli care nu existau în tratatele UE. Năstase-cinicul a traforat un aforism după tărășenie: cine are puterea economică în țară deține și puterea politică.
Traducerea acestui aforism, atunci, era că voința politică din România voia ca puterea politică să fie ranforsată în continuare de la Răsărit.
Acum, într-un conflict economic deschis între SUA și UE, cineva a decis ca și noi, neoficialii, să aflăm că și România a deschis acest conflict, la fel cum Germania îl deschisese importând masiv gaze din Rusia.
