Infofinanciar > Info > Cum va fi vremea sâmbătă, 18 mai? Temperaturile cresc, însă ploile ne dau în continuare bătăi de cap
Info

Cum va fi vremea sâmbătă, 18 mai? Temperaturile cresc, însă ploile ne dau în continuare bătăi de cap

ploile (sursă foto: dreamstime)
Sursa foto: arhiva companiei

Temperaturile încep să urce ușor ușor. Cu toate acestea, românii nu vor scăpa de ploi. Vor fi prezente în cea mai mare parte a României. Cum va fi vremea în ziua de sâmbătă, 18 mai?

În noaptea dinspre vineri, 17 mai, spre sâmbătă, 18 mai, cerul va avea înnorări temporar accentuate. De asemenea, vor exista intervale cu averse, iar izolat acestea vor fi însoțite de descărcări electrice în Crişana şi Maramureş, local în Banat şi Transilvania şi pe arii restrânse în rest.

Acumulare de cantități de apă

Pe alocuri, mai ales în zona Carpaților Occidentali se vor acumula cantități de apă. În general, este vorba despre 15…25l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. În sudul Banatului se vor înregistra intensificări. Cele mai mici temperaturi vor fi cuprinse între 2 și 13 grade Celsius.

Pe parcursul zilei de 18 mai valorile termice vor urca în cele mai multe zone din România. Cerul va fi variabil și vor exista înnorări temporare și accentuate în Transilvania, Maramureş, Moldova, dar și în zonele montane. Aici, local, aversele vor fi însoțite izolat și de descărcări electrice.

Pe alocuri cantitățile de apă vor trece de 15…25 l/mp, iar izolat vor fi și condiții de grindină. În restul țării, asemenea fenomene vor exista numai pe arii restrânse.

În regiunile de est ale țării vântul se va intensifica, însă în restul regiunilor acesta va sufla slab și moderat. Cele mai ridicate temperaturi vor fi cuprinse între 15 și 26 de grade. În cazul celor minime, acestea se vor situa între 4 și 13 grade. Puțin mai ridicate vor fi în sudul Banatului şi în Dealurile de Vest, până la 16 grade. Pe parcursul nopții, pe alocuri, se va forma ceață. Presiunea atmosferică va fi în ușoară scădere.

Vremea în București

Pe parcursul nopții dinspre 17 spre 18 mai, în Capitală, cerul va fi noros. Vântul va sufla și el slab și moderat. Cele mai mici valori termice se vor situa între 8 și 10 grade Celsius.

Mai apoi, însă, vremea se va încălzi. Cerul va fi unul variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Cele mai ridicate temperaturi care se vor înregistra se vor situa în jurul a 22…23 de grade celsius. Cea mai mică valoare termică va fi de 10..12 grade. Presiunea atmosferică va scădea ușor.

Vremea la munte

Și la munte vremea se va încălzi. Pe timpul zilei de sâmbătă, 18 mai, cerul va fi variabil. Vor exista înnorări temporare accentuate și local vor fi averse și descărcări electrice. Pe alocuri, cantitățile de apă vor trece de 10…15 l/mp. În plus, izolat, vor exista și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, informează observatornews.ro