Elena Mateescu, directorul Administrația Națională de Meteorologie, ANM, a vorbit despre vremea ce se înregistrează mâine. Temperaturile de mâine vor fi în scădere comparativ cu cele înregistrate astăzi și ieri.
Chiar și așa, temperaturile maxime vor ajunge la 14 grade Celsius.
„Mâine, deși temperaturile vor marca o ușoară scădere, cu maxime cuprinse între 4 până la 14 grade, ele caracterizează în continuare o vreme deosebit de caldă. Și acest ecart de temperaturi rămâne de interes până la sfârșitul anului, până în 31/12/2023 și este posibil ca și ultima zi din an să aducă valori dintre cele mai ridicate 13-14 grade în sud-est, cu minime pozitive la trecerea dintre ani, 4-5 grade pe litoral, 2-3 grade în Capitală”, a declarat Elena Mateescu.
De asemenea, directorul ANM a spus că în prima zi a anului viitor vor fi temperaturi de până la 12 grade Celsius, potrivit antena3.ro.