În această perioadă este o mare problemă în cazul aviației. Fie că vorbim de întârziere masive sau chiar de anulări ale zborurilor, românii trebuie să fie pregătiți. Astfel, cei de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism, ANAT, fac o serie de recomandări pentru cei ce își achiziționează bilete.
„ANAT colaborează cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) pentru a crea un Fond de garantare a biletelor de avion în caz de faliment al companiilor aeriene. În prezent, nu există asigurări care să acopere anulările sau întârzierile provocate de aceste companii. Recomandăm turiştilor să cumpere bilete de avion prin agenţiile de turism pentru a fi protejaţi şi pentru a avea alternative în caz de anulare”, a transmis președintele ANAT, Alin Burcea.
Conform antena3.ro, dacă românii cumpără bilete de avion cu ajutorul agențiilor de turism, atunci aceștia sunt protejați în cazul unei anulări.