Infofinanciar > Info > Cum se poate cumula pensia cu salariul? Explicațiile lui Marius Budăi
Info

Cum se poate cumula pensia cu salariul? Explicațiile lui Marius Budăi

Marius-Constantin Budăi, ministrul muncii (Sursă foto: antena3.ro)
Foto: facebook.com

Marius Budăi este un politician pe care televiziunea îl iubește. Toate punctele sale de vedere vin, de cele mai multe ori, să dea speranță unui popor sărac ca al nostru.

El a explicat, în direct la TV, de ce este bine să fie încurajată cumularea pensiei cu salariul.

Budăi a venit și cu lămuriri despre modul în care acest cumul poate fi realizat, conform noii legi a pensiilor.

Deci, cum și ce se poate

„Nu e potrivit să interzicem cumulul pensiei cu salariul la cei care au ajuns la vârsta standard. Legea pensiilor se corelează cu codul muncii și cu codul administrativ și atunci codul muncii spune că la încetarea contractelor, atunci când cetățeanul optează pentru pensie, sunt cumulate vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare.

Exista derogări care spun că, cu acordul ordonatorului, se poate prelungi contractul de muncă și atunci rămâne în activitate, nu cumulează. Daca cumulează, se încheie contractul urmând ca de a doua zi să se deschidă alt contract. Exista și cazuri când cetățenii doresc să rămână în activitate, pentru ca e și un prag psihologic.

Atunci prevederile acestea de încetare sau de prelungire a contractului există. Dar ca să intre la pensie trebuie încetat contractul de muncă.

La profesori exista instituția plății cu ora și atunci profesorii sunt la pensie și continuă activitatea.”, a spus Marius Budăi.

Ce spun sindicatele

Blocul Național Sindical atrage atenția că prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr. 360/2023 și art. 19 din Normele metodologice sunt susceptibile de următoarele efecte juridice:

– obiectul de reglementare și scopul urmărit ale art. 46 alin.(2) din Legea nr.360/2023 ridică probleme de neconstituționalitate, în ceea ce privește interzicerea cumului pensiei cu salariul;

– normele mai sus-menționate nu sunt corelate cu prevederile art.56 din Codul muncii, care prevăd posibilitatea continuării activității persoanei care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare în baza aceluiași contract individual de muncă;

– se încalcă principiul legii secundare, în sensul că normele de aplicare ale Legii nr.360/2023 adaugă la lege;

– se instituie situații discriminatorii între pensionari.

„Noua lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani. Chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie și continuarea activității”, precizează BNS într-un comunicat.