Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu a mai putu să “fenteze” și de data aceasta decizia judecătorilor. Acesta a fost condamnat în cele din urmă la 10 ani și 8 luni de închisoare. Sentința fostului edil al Bucureștiului a fost pronunțată vineri, 13 mai.
În plus, instanța a decis și confiscarea extinsă a sumelor de 102.000 lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de fostul primar general Sorin Oprescu în București (strada Herăstrău) și Ciolpani (Ilfov).
În același dosar, fostul director din Primăria București, Popa Bogdan Cornel a fost condamnat definitiv la 11 ani și 6 luni de închisoare.
Fostul șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, a fost condamnat și el la 7 ani și 2 luni închisoare.
Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) a fost condamnat 6 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţia – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi Oprescu Sorin-Mircea, Popa Cornel-Bogdan, Stanca Cristian, Constantinescu Mircea-Octavian, Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela, Şupeală Florin, Albu Romeo, Niţă Ion şi Bengalici Claudiu împotriva Sentinţei penale nr.807/13.V.2019, din care face parte integrantă Încheierea de şedinţă din data de 14.V.2019, de îndreptare eroare materială, ale Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, din Dosarul nr.42389/3/2015.
Desființează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond:
Constată că, prin încheierile de şedinţă din data de 24.III.2021 și din data de 21.I.2022, în complet de divergenţă, în majoritate, s-a dispus schimbarea de încadrare juridică față de apelanții-intimați-inculpați Oprescu Sorin-Mircea, Popa Bogdan-Cornel, Stanca Cristian, Constantinescu Mircea-Octavian, Albu Romeo, Niţă Ion și Bengalici Claudiu.
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 5 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi k, Cod penal, pe durata de 3 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi k, Cod penal, aplicate inculpatului Oprescu Sorin-Mircea, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi k, Cod penal, pe durata de 3 ani, de 1 an închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi k, Cod penal, pe durata de 3 ani, şi de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi k, Cod penal, pe durata de 3 ani.
În temeiul art.367, alin.1, alin.2 şi alin.3, Cod penal, condamnă pe inculpatul Oprescu Sorin-Mircea la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în variantă agravată.
În temeiul art.67, alin.2, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal, pe durata de 5 ani.
În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal.
În temeiul art.289, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.7, litera a din Legea nr.78/2000, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
În temeiul art.67, alin.1 și alin.2, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal, pe durata de 5 ani.
În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal.
În temeiul art.297, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.13/2 din Legea nr.78/2000, art.75, alin.2, litera b, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, Cod penal şi art.79, alin.3, Cod penal, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În temeiul art.67, alin.1 și alin.2, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal, pe durata de 5 ani.
În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal.
În temeiul art.49, alin.1, litera a din Legea nr.129/2019, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.
În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal, pe durata de 5 ani.
În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului acelorași drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal.
În temeiul art.38, alin.1, Cod penal, raportat la art.39, alin.1, litera b, Cod penal, contopește pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare, de 6 ani închisoare, de 3 ani închisoare și de 3 ani şi 6 luni închisoare, astfel că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art.45, alin.3, litera a, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal, pe durata de 5 ani, care se execută conform art.68, alin.1, litera c, Cod penal.
În temeiul art.45, alin.5, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b și k, Cod penal.
În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce perioada reținerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 6.IX.2015 la data de 14.I.2016, inclusiv.
Înlătură dispoziţia privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 25.000 euro.
În temeiul art.112, alin.1, litera b, Cod penal, ia măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea a dispozitivului gen smartphone marca „Xcomm”, cu inscripția „The Swiss Secure Communication Network”, ridicate în baza procesului-verbal de percheziție domiciliară din data de 6.IX.2015, întocmit de procuror (filele 458-464, volumul IX, dosar de urmărire penală).
Înlătură dispoziţia privind restituirea către inculpat a sumelor de bani, ridicate la percheziţia domiciliară.
În temeiul art.112/1, alin.1 şi alin.2, teza I, Cod penal, ia măsura de siguranță a confiscării extinse de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea a sumelor de 102.400 lei şi de 9.500 euro, ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie imobiliară din data de 6.IX.2015, întocmit de procuror, în Dosarul de urmărire penală nr.181/P/2015 (filele 458-464, volumul IX, dosar de urmărire penală).
În temeiul art.112/1, alin.1, alin.2 şi alin.3, Cod penal, ia măsura de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, Str. Herăstrău, nr.42, Sectorul I, cumpărat de inculpatul Oprescu Sorin-Mircea prin interpusul persoană interesată Nica Adriana-Elena.
Înlătură dispoziţia privind luarea, în temeiul art.112/1, Cod de procedură penală, a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpat a sumei de 695.871 lei.
În temeiul art.404, alin.4, lit.c, Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, Str. Herăstrău, nr.42, Sectorul I, luată prin Ordonanţa din data de 26.X.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr.181/P/2015 (filele 234-252, volumul XI, dosar de urmărire penală), precum şi asupra sumelor totale de 102.400 lei şi de 9.500 euro, ridicate de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, în vederea executării măsurilor de siguranţă ale confiscării extinse.
În temeiul art.404, alin.4, lit.c, Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat pe Str. Covrigarului, nr.1, sat Ciolpani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov, compus din casă, în suprafaţă de 526 m.p., şi teren, în suprafaţă de 895 m.p., aparţinând inculpatului Oprescu Sorin-Mircea, luată prin Ordonanţa din data de 16.XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr.181/P/2015 (filele 283-287, volumul IX, dosar de urmărire penală), până la concurența sumelor de 472.228,61 lei, la care se adaugă suma de 50.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.404, alin.4, lit.c, Cod procedură penală, ridică măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat în municipiul Bucureşti, Str. Popa Savu, nr.42 (fost B-dul Aviatorilor, nr.43), parter, Sector I, luată prin Ordonanţa din data de 26.X.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr.181/P/2015 (filele 257-276, volumul XI, dosar de urmărire penală).