Banca Națională a României (BNR) a emis joi, 19 ianuarie 2023, ultimul curs valutar, care include cotațiile celor mai importante monede de pe piața financiară, dar și a celei naționale (leul). Astfel, mai jos sunt prezentate raporturile de forță dintre leul românesc și valutele internaționale.
Conform datelor BNR, euro este tranzacționat joi la un curs de referință de 4,9293 lei, în scădere cu -0,0062 Lei față de ședința precedentă de miercuri.
În ceea ce privește dolarul american, valoarea acestuia este de 4,5551 lei. Comparativ cu ziua anterioară, valoarea monedei SUA a crescut cu +0,0096 Lei.
Astfel, leul pierde teren în fața dolarului, dar câștigă în fața euro.
Dacă ne referim la moneda Marii Britanii, lira sterlină, aceasta a ajuns la cotația de 5,6181 lei, în creștere față de miercuri cu +0,0067 Lei.
Datele BNR mai arată că francul elvețian este cotat la 4,9653 lei.
Totodată, gramul de aur a ajuns să coste astăzi 279,5194 lei, arată BNR.
Cum va arăta piața valutară în 2023
Compania iBanFirst a oferit, în cadrul unui studiu, o imagine a pieței valutare din 2023, dar și a „mișcărilor” ce ar putea avea loc în ceea ce privește principalele valute internaționale.
Astfel, din cercetare a reieșit faptul că perspectiva intrării în recesiune înseamnă o reîntoarce la condiţiile de volatilitate, dar şi o depreciere a dolarului american. De altfel, în opinia celor de la iBanFirst, moneda SUA este supraevaluată faţă de majoritatea monedelor. De pildă, față de euro dolarul este supraapreciat cu aproximativ 28%.
De asemenea, conform studiului, cursul de schimb euro/dolar va avea o tendinţă de creştere pe întreg parcursul anului 2023, începând de la pragul de 0,90 dolari/euro în primul trimestru, la 1,05 dolari/euro la 6 luni, urmând ca până la finalul anului să atingă vârful de 1,08 dolari/euro.
„În cursul anului viitor, companiile internaţionale vor activa în continuare într-un mediu de afaceri extrem de volatil, fiind predispuse riscurilor valutare. Pentru a-şi menţine competitivitatea pe pieţele externe, acestea trebuie să anticipeze fluctuaţiile pieţei, să elaboreze scenarii de prognoză pe termen mediu şi lung şi să aibă în vedere implementarea unei strategii de acoperire a riscurilor. Echipa noastră de specialişti forex vine în întâmpinarea companiilor de import – export cu know-how-ul necesar şi cu instrumente de hedging personalizate pentru a le sprijini să depăşească provocările cu care s-ar putea confrunta în operarea tranzacţiilor transfrontaliere”, a susținut Alin Latu, country manager iBanFirst România, scriu cei de la Pro TV.
Leul va depăși 5 lei
Totodată, predicţiile celor de la BanFirst pentru 2023 arată că leul va avea o evoluție negativă. Potrivit studiului, cursul valutar pentru anul 2023 va fi influenţat în principal de inflaţie.
„Pe măsură ce vom observa o reducere a inflaţiei, leul va slăbi în raport cu moneda europeană. Considerăm aprecierea recentă a leului ca fiind una tranzitorie, direct influenţată de intrările investitorilor străini în titluri de stat, denominate în lei, dar şi de managementul riguros al lichidităţii practicat de către Banca Naţională a României”, a mai declarat Alin Latu.