România nu are asigurată independența energetică arată Curțea de Conturi într-un raport recent. Potrivit sursei citate, suntem statul UE cu cel mai mare preț al electricității raportat la puterea de cumpărare.
Raportul emis de Curtea de Conturi arată că România nu are aprobată o strategie energetică națională. Asta deși Ministerul Energiei a cheltuti în perioada 2016-2018 două milioane de lei pentru servicii de consultanță pentru elaborarea strategiei: „Fondurile alocate și utilizate pentru elaborarea Strategiei Energetice nu și-au dovedit eficiența. Aprobarea acesteia a rămas la stadiul de intenție. În concluzie, România nu are aprobată o strategie energetică națională care să definească obiectivele sectorului de energie electrică pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale”, se arată în documentul citat de B1tv.
Conform documentului citat, țara noastră nu are asigurată în prezent independența energetică. România a închis în ultimii ani aproape jumătate din unitățile de producție a energiei din resurse convenționale. Compensator ar fi trebuit construite noi unități de producție din surse regenerabile. Însă se înregistrează mari în acest sens.