Infofinanciar > Info > Cutremur în noaptea de Înviere. Seism în zona Vrancea înainte de Paște
Info

Cutremur în noaptea de Înviere. Seism în zona Vrancea înainte de Paște

Cutremur în România Sursa foto: dreamstime.com
sursa foto: dreamstime.com

Un cutremur s-a produs sâmbătă seară, chiar în noaptea de Înviere, în zona seismică Vrancea. Din fericire, seismul produs înainte de Paște nu a fost unul foarte puternic.

Cutremur în Vrancea

Conform Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora locală 21.47 și a avut o magnitudine de 3,1 pe scara Richter. Conform seismologilor, mişcarea seismică s-a produs la o adâncime de 116 kilometri.

Cutremurul  avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 58km V de Focşani, 66km SE de Sfântu-Gheorghe, 69km E de Braşov, 73km NE de Ploieşti.

„În ziua de 15 Aprilie 2023, la ora 21:47:40 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 116 kilometri”, transmite INFP.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50 km NV de Buzău, 58 km V de Focșani, 66 km SE de Sfântu-Gheorghe, 69 km E de Brașov și 73 km NE de Ploiești.

În România, cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Seisme înregistrate și zilele trecute

Un alt cutremur a fost înregistrat în ziua de joi, 13 aprilie. Potrivit informațiilor publicate de seismologi, cutremurul s-a produs la ora 17:22, în Oltenia, Gorj.

De asemenea, informațiile publicate de INCDFP arată și că seismul s-a produs la 20km NV de Targu Jiu, 66km S de Hunedoara, 67km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81km S de Deva și 94km E de Reșita.

„În ziua de 13 Aprilie 2023, la ora 17:22:04 (ora locală a României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 14km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 20km NV de Targu Jiu, 66km S de Hunedoara, 67km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81km S de Deva, 94km E de Reșita”, arată informațiile publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Amintim că miercuri, 12 aprilie, a avut loc un nou cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea. Potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs la ora 7:16, la o adâncime de 76 de kilometri şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 42 km vest de Focşani, 68 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 82 km est de Braşov, 89 km sud de Bacău, 93 km sud-vest de Bârlad.

Mai mult, în ziua de marți, 11 aprilie, au avut loc alte două cutremure în zona seismică Vrancea din judeţul Vrancea, potrivit sursei citate anterior.

Primul seism a avut magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter și a avut loc la ora 2:34, la o adâncime de 103 kilometri. A fost înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 45 km vest de Focşani, 65 km nord de Buzău, 65 km est de Sfântu-Gheorghe, 77 km est de Braşov, 96 km nord-est de Ploieşti şi 97 km sud de Bacău.

Al doilea seism a avut magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter și s-a produs la ora 5:05 la o adâncime de 76 de kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 35 km vest de Focşani, 67 km nord de Buzău, 74 km est de Sfântu-Gheorghe, 88 km est de Braşov, 89 km sud-vest de Bârlad şi 91 km sud de Bacău.