Infofinanciar > Opinii > Dă-ne energie abundentă și ieftină!
Opinii

Dă-ne energie abundentă și ieftină!

Dă-ne energie abundentă și ieftină!
foto: psnews

La începutul anilor 1970, totul era bine în Comunitatea Europeană - cum era numită atunci Uniunea Europeana. După cel de-al Doilea Război Mondial, reconstrucția unei Europe distruse a fost posibilă prin Planul Marshall, numit asa după Secretarul de Stat pentru Relații Internaționale al SUA. Ajutoare financiare masive de 19 miliarde de dolari au fost distribuite statelor europene ale OCDE, organizația creată în 1948. Alegerea companiilor beneficiare pentru furnizarea de echipamente a fost lăsată la nivelul statelor membre, insa comitetele de coordonare a ajutorului au definit sectoarele prioritare.

Planul Marshall, munca grea a poporului european, care aspira la o calitate buna a vieții după suferința provocată de război, a condus întreaga Europă de Vest la dublarea veniturilor și al succesului. Creșterea PIB-ului între 1950 și 1970 a fost de aproximativ 4% anual. Acești ani de prosperitate în toate domeniile au fost numiți „Treizeci de ani de glorie”. Femeile nu mai trebuie să spele manual rufele, mecanizarea agriculturii uşurează munca agricultorilor, agrementul devine posibil pentru toţi. Toate au fost posibile și datorita energiei abundente și ieftine care a menținut economia să funcționeze la capacitate maximă.

Pe atunci, petrolul ieftin și ușor de folosit, înlocuia cărbunele. Când a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, în 1950, cărbunele reprezenta 80% din sursa de producere a energiei al celor șase state fondatoare. Această cifră a scăzut la 65% în 1960 și la 30% în 1970 (acum discutam de 12%). Comunitatea Europeană, care era independentă din punct de vedere energetic, devenea astfel treptat dependentă de energia din lumea exterioară, de o nouă sursă de energie și de o alta regiune a lumii, Orientul Mijlociu. Dar cui ii pasa? Securitatea aprovizionării cu energie a fost într-adevăr menționată în 1968 într-un document inițial al Comisiei Europene intitulat „Prima orientare a politicii energetice a Comunității Europene”. A propus previziuni și orientări pe termen mediu pentru fiecare sursă de energie, crearea unei piețe comune, care presupune implementarea unor reguli comune, implementarea unei politici de aprovizionare sigură și ieftină și stabilirea de programe de cercetare și dezvoltare în domeniul hidrocarburilor ( Tratatul CECO prevedea deja cărbunele și Euratom pentru energia nucleară). După cum indica titlul său, a fost doar un ghid, nu a fost o chestiune de implementare. A fost nevoie de trezirea bruscă data de șocurile petroliere pentru ca aceste idei să fie aplicate.

Rezoluția de la Messina

Rețineți că termenul „ieftin” apare de șapte ori în acest document de strategie. A fost în conformitate cu Rezoluția de la Messina din iunie 1955, în care a fost înscris conceptul de energie abundentă și ieftină: „Realizarea unei aprovizionări ieftine înseamnă căutarea costului aprovizionării la cel mai scăzut nivel, acest cost fiind înțeles în sensul larg al cheltuielilor pe care comunitatea trebuie să le facă pentru a-și acoperi nevoile energetice. […] consumatorul are nevoie de indicatori cât se poate de clari, care în economia de piață sunt prețurile.” Acesta este opusul a ceea ce își doresc liderii europeni de astăzi: energie scumpă pentru a limita utilizarea si astfel sa contribuie la “decarbonizarea lumii”.

Războiul de șase zile din iunie 1967 a oferit Israelului o victorie clară asupra vecinilor săi arabi, emblema războiului fiind capturarea Ierusalimului de Est și a Kotelului. Pentru a se răzbuna, în 1973, în ziua postului de Yom Kippur, sărbătoare publică în Israel, care a coincis în 1973 cu perioada Ramadanului, egiptenii și sirienii au atacat prin surprindere simultan Peninsula Sinai și Înălțimile Golan. După ce a fost surprins câteva zile, Israelul a recăpătat controlul asupra situației, a recucerit Înălțimile Golan și s-a repezit spre Damasc și Sinaiul egiptean. La instigarea lui Muammar Gaddafi, celelalte țări arabe au reacționat. Colonelul libian are probleme în țara sa pentru că lovitura de stat a alungat companiile petroliere și veniturile pe care s-a bazat pentru a reuși în preluarea puterii politice care au disparut. Vrea să crească prețul petrolului. La 25 decembrie 1973, Organizația Arabă a Țărilor Exportatoare de Petrol (OATEP) a decis să-și limiteze exporturile de petrol cu ​​5%, lunar, pentru toate țările. Cu toate acestea, țările „pro-Israel”, precum Statele Unite, Țările de Jos și Portugalia, sunt supuse unui embargo total.

Duminicile fără mașini

Impactul asupra economiei Comunității Europene este considerabil. Consumul de petrol a fost raționalizat și, în mod simbolic, guvernele Comunității au decis să organizeze „duminici fără mașini. La acea vreme, un litru de benzină cu plumb costa aproximativ un sfert de euro.

Creșterea economică a fost grav afectată, nu mai era vorba de energie abundentă și ieftină și deci nu mai era vorba de creștere susținută. Deci a fost o criză a prețurilor și o criză a ofertei. Mai mult, această criză, spre deosebire de cea de astăzi, a fost globală, deoarece deciziile arabe au perturbat piața petrolului, care este unică în lume.

Țările OCDE nu au putut tolera acest control asupra economiilor lor, cât și asupra relațiilor lor internaționale, deoarece a fost o încercare de a sancționa sprijinul pentru Israel. Tarile OCDE se organizează rapid. Henry Kissinger, care era la vremea respectivă secretar de stat al SUA, a propus crearea unei agenții specializate în energie. Membrii săi vor fi obligați să dețină rezerve de țiței sau produse petroliere echivalente cu trei luni de consum sau două luni de import, aceste rezerve fiind deținute în întregime sau parțial de statul membru sau de companii private. Aceste stocuri strategice sunt o adevărată armă de răzbunare și sunt întotdeauna capabile să reducă la tăcere orice încercare de embargo. În trei luni, statele membre au timp să se organizeze, iar „duminicile fără mașini” sunt o amintire îndepărtată pe care tinerii de astăzi nici nu și-o pot imagina.

Câinele de pază al petrolului

Această organizație, care se numește Agenția Internațională pentru Energie (IEA), este cunoscută peste Atlantic drept „câinele de pază al petrolului”. Georges Brondel, care era director al Direcției Generale de Energie a Comisiei Europene, i-a convins pe americani să aleagă Parisul, care era deja sediul OCDE, pentru a nu oferi agenției o imagine americană. El a convins, de asemenea, Washingtonul să adauge mandatului agenției pentru organizarea dialogului între producătorii și consumatorii de petrol. De ani de zile, AIE a fost referința pentru analiza situației energetice globale. Perspectiva energetică anuală a fost o referință foarte apreciată.

Agenția Internațională pentru Energie a jucat până de curând un rol extraordinar. Cu toate acestea, în ultimii ani, a devenit unul dintre campionii decarbonizării și mai ales pentru promovarea energiilor regenerabile cu orice preț. Agenția Internațională pentru Energie, care era câinele de pază al petrolului, invită acum companiile petroliere să-și schimbe profesia, nici mai mult, nici mai puțin…

Criticile încep să se audă, Standard and Poor’s raportează că OPEC consideră că „AIE și-a compromis analiza tehnică pentru a se potrivi narațiunii sale”. Grupul de gândire britanic, numit și IEA, dar care reprezintă Institutul de Afaceri Economice, a publicat un articol vitriolic intitulat „The defunct International Energy Agency”: „Pentru a fi clar, intr-o piață sau un mediu liber, această politică este o prostie […] . A spune că AIE […] este un stereotip al elitiştilor globali înseamnă a subestima problema.”

Tratatul Euratom din 1958 a lansat aventura nucleară în UE. Într-un moment în care țările arabe își lansează ofensiva, energia nucleară devine o realitate puternică. Strategii arabi nu au prevăzut acest lucru. Foarte repede, în Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie, Suedia etc., petrolul folosit pentru producerea energiei electrice a fost înlocuit cu energia nucleară. În nouă ani, ponderea petrolului în balanța energiei primare a scăzut de la 62% la 50%, dar mai ales petrolul, care a reprezentat 32% din energia primară din centralele electrice, a scăzut la 16%. Principala modificare este ponderea energiei nucleare, care a crescut de la 7% la 23%. Energia nucleară a venit la momentul potrivit. Atunci, a fost o tranziție energetică adevarata!

Gazul rusesc folosit în centralele electrice ar putea avea, de asemenea, aceeași soartă ca și petrolul arab în anii 1970 și 1980, lăsând deoparte iluzia că sursele regenerabile pot duce la tranziția energetică.

Program modern de ardere a cărbunelui

Cealaltă politică care ne-a ajutat să ne “readucem” pe drumul cel bun este promovarea arderii cărbunelui. Cărbunele era ars de două secole, dar într-un mod rustic, cu un impact asupra mediului care atunci era, și este acum, considerat pe bună dreptate inacceptabil. Așa că a fost lansat un vast program modern de ardere a cărbunelui numit Tehnologia Cărbunelui Curat care a dezvoltat tehnologii de cărbune curat care reduc semnificativ toți poluanții din aer (SO₂, NOx, praf și cenușă zburătoare). Era atât de avangardist încât chinezii au copiat aceste tehnologii și acum vând astfel de afaceri în Africa, Asia și Balcani.

Unii ar putea considera aceasta o idee anacronică, dar nu este. Această energie se extinde considerabil în lume: când a fost adoptată Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (Rio de Janeiro, 1992), lumea consuma 92 de milioane de tone. În 2021, consumul a crescut la 160 Mt. Țările cărora le pasă de creșterea veniturilor populației lor, crearea de locuri de muncă și valoare adăugată utilizează această energie abundentă și ieftină, spre deosebire de UE. De exemplu, în UE, statele din Balcani își exploatează rezervele indigene de cărbune și lignit: cărbunele este sursa aproape exclusivă de producere a energiei electrice in Kosovo (95%); Serbia (70%) și Bosnia și Herțegovina (68%) toate bazandu-se mai mult pe cărbune pentru producția de energie electrică mai mult decât China (61%)!

Moda pentru sobrietate energetică nu este nouă. Doar numele este nou, ceea ce ne face să intelegem comportamentul uman care poate compensa inelasticitatea cererii de energie. La vremea respectivă, se vorbea despre economisirea energiei cu un slogan binecunoscut „ nu avem petrol, dar avem idei”, idei de economisire a energiei. Aceste metode prietenoase și generoase nu au redus creșterea cererii de energie. Desigur, parametrul care contează – intensitatea energetică, care măsoară consumul de energie pe unitatea de PIB produs – a scăzut. Acest lucru arată, pe de o parte, că tehnologia este cea care a făcut posibil să progreseze și, mai presus de toate, acele companii au pus în aplicare politici de eficiență energetică nu pentru a salva planeta, ci pentru a reuși în lumea competitivității.

Englezii au preferat să vorbească despre „conservarea energiei”, astfel încât combinația cuvintelor cărbune, conservare și nuclear a făcut posibilă crearea acronimului strategiei COCONUC.

Răspunsul Europei la criza energetică din anii 70

Programul comunitar de proiecte al hidrocarburilor a fost unul dintre primele răspunsuri concrete ale Comunităţii Europene la criza aprovizionării cu energie din 1973. Obiectivul acestui program a fost de a încuraja dezvoltarea aprovizionării cu petrol şi gaze prin subvenţionarea proiectelor de dezvoltare tehnologică în sectorul producţiei de hidrocarburi. Se știa că Marea Nordului conținea hidrocarburi, dar nu exista o tehnologie care să le exploateze. Producția offshore din Statele Unite s-a făcut la adâncimi de 25-30 de metri, în timp ce Marea Nordului are o adâncime de aproximativ 100 de metri. Programul a dus la multe progrese tehnologice importante, care încă determină în mare măsură nivelul global al aprovizionării cu petrol și gaze în prezent. Acest program a fost caracterizat de dinamismul companiilor europene, de disponibilitatea și capacitatea lor de a inova și de a crea tehnologii de ultimă oră esențiale pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi. Între 1974 și 1985, aproape 500 de milioane EUR au fost alocate acestui program comunitar pentru o investiție totală de 3 miliarde EUR. Sprijin financiar pentru cercetare, dezvoltare și inovare a fost oferit în următoarele domenii:

—explorare, inclusiv seismologie – foraj-producție

– Recuperare îmbunătățită-nave auxiliare, submersibile și sisteme de navigație;

—roboți care pot lucra până la 500 de metri adâncime – pozarea conductelor-transportul prin conducte-transportul cu vaporul

—Tehnologia gazelor –  crearea stocurilor.

Dezvoltarea forajului direcțional

De remarcat: dezvoltarea forajului direcțional, adică nu mai este obligatoriu să se foreze vertical, dar a devenit posibil să se încline forajul atunci când este suficient de adânc pentru ca acesta să pătrundă orizontal în rezervor și astfel să exploateze mult mai mult resursa. Acest lucru face posibilă atingerea rezervoarelor de gaze care nu sunt recuperabile prin forajul vertical. De exemplu, primul proiect de foraj direcțional a fost realizat de ENI în Marea Adriatică pentru exploatarea zăcământului Rospo Mare.

Toate aceste tehnologii sunt acum applicate, în mod obișnuit, în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite pentru exploatarea gazelor de șist și a petrolului. Dar, mai presus de toate, au făcut posibilă producerea de hidrocarburi europene și, astfel, reducerea drastică a importurilor din țările OPEC, cu consecințe enorme. Datorită acestui program, companiile europene au devenit și rămân lideri mondiali. Gândiți-vă doar la priceperea tehnologică a ENI sau TotalEnergies în estul Mediteranei, în zonele economice exclusive din Israel și Egipt. Rețineți că principalii beneficiari ai fondurilor de cercetare nu au fost marile grupuri petroliere, ci companii de servicii sau organisme independente precum Institutul Francez al Petrolului (IFP).

Din nefericire, Tratatul de la Maastricht a deschis calea ecologiștilor de la Strasbourg pentru a ucide acest program, care a creat embleme europene în ceea ce privește tehnologia petrolului și gazelor.

Fiecare dintre aceste domenii ale strategiei ne-a ajutat să ne eliberăm de geopolitica pe care țările arabe încercau să ne-o impună. Țările OPEC au fost într-adevăr victimele strategiei lor. Din 1981, prețurile au început să scadă la 14 USD/baril în 1986 (34 USD în 2021). Incepând cu 1979, producția de petrol OPEC a scăzut brusc și nu și-a reluat tendința ascendentă până în 1987. În schimb, producția non-OPEC a continuat să crească puternic, astfel că decalajul dintre aceste două grupuri de producători a devenit uriaș.

Mai mult, odată cu abundența pieței, prețul țițeiului a scăzut, creând ceea ce s-a numit “contrașocul petrolului”. Aceasta a fost un avantaj pentru țările CE, dar un dezastru pentru țările OPEC care au vândut mai puțin și mai ieftin, prețul țițeiului scăzând brusc de la 37 la 14 dolari pe baril.

Promisiunea din 2002

Prin urmare, nu este surprinzător că fostul ministru saudit Ali Al-Naimi a spus în 2002: „Petrolul nu este un rezervor, uleiul nu este un F-16, petrolul nu este o rachetă. Nu va fi folosit ca armă. Este o sursă de prosperitate.”

Sloganul fondatorilor UE, „Energie abundentă și ieftină” trebuie să devină din nou o prioritate, negarea actualilor lideri europeni este de neînțeles. Atunci când cineva se plânge pe bună dreptate de costurile mari ale sănătății, trebuie avut în vedere că reducerea prețurilor la energie înseamnă reducerea prețurilor la energie. Energia este viață și energia abundentă și ieftină permite tuturor să trăiască mai bine. Energia ieftină are o dimensiune socială puternică. Sărăcia energetică în UE exista înainte de criza actuală și devine din ce în ce mai inacceptabilă.

Statele membre ar trebui să ia măsuri sociale pentru a permite cetățenilor și industriei să „supraviețuiască” după această criză. Nimeni nu contestă asta. Dar asta nu va rezolva problema. Doar panseaza pe moment rana!

Dacă începem să ne producem energia, libertatea geopolitică ar fi restabilită, așa cum a fost în timpul contrașocului petrolier. Nu există niciun motiv să ne scufundăm în dezastrul energetic. Avem ceea ce este necesar pentru a ieși triumfatori numai sa vrem!

Trebuie să revenim la promovarea tehnologiei rapid și dinamic. Acum, UE finanțează doar energiile regenerabile și puțină eficiență energetică. Succesele au fost posibile pentru că, cercetarea europeană a fost liberă și non-birocratică. Astăzi, personalul agenției este cel care impune subiecte de cercetare oamenilor de stiinta și companiilor. Politica de cercetare trebuie eliberată rapid.

Energiile regenerabile vor rămâne limitate

Este necesar să se construiască pe utopia europeană care visează că toată producția de energie trebuie să fie rapid furnizată de energii regenerabile. Acestea au locul lor, dar vor rămâne limitate. Timp de 49 de ani, cu mult înainte să vorbim despre schimbările climatice, am căutat soluții alternative, energia eoliană și solară aceasta insa aceasta reprezintă doar 3% din energia primară în UE și din întreaga lume. Restul lumii continuă să se bazeze pe sursele de energie pe care noi europenii “ne împiedicăm” să le folosim: cărbunele, petrolul, gazele și energia nucleară. Între 2011 și 2021, în țările non-OCDE, doar 20% din creșterea cererii de energie primară a fost satisfăcută de surse regenerabile, astfel că decalajul dintre energia convențională și cea regenerabilă se lărgește. Spre deosebire de Comisia Europeană, lumea intreaga urmărește sursele de energie convenționala.

Dar cum rămâne cu schimbările climatice, ne-am putea întreba? Întrebați-i pe cei care nu au încetat să-și crească emisiile de CO2 de la adoptarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (Rio 1992): Lume: + 59%, America Latină: + 73%, Africa + 93%, Non-OCDE: + 134%, India +280%, China + 311%, Vietnam +1380%. Este posibil ca UE să-și fi redus cu 23% emisiile de gaze cu efect de sera, dar acesta nu este modelul pe care alții intenționează să-l urmeze.

UE va plăti scump pentru dezarmarea sa energetică unilaterală!

 

Dr. ing. Daniel BOTANOIU