Infofinanciar > Info > Dacă e ordin, cu plăcere. Clădirile publice vor genera energie verde
Info

Dacă e ordin, cu plăcere. Clădirile publice vor genera energie verde

Fotovoltaice
Foto: bistriteanul.ro

Conform dorințelor Comisiei Europene, toate clădirile publice din România (și nu numai), dar și spațiile comerciale cu acoperișuri mai mari de 250 de mp, vor folosi energie solară, în următorii ani. Fotovoltaicele vor fi instalate pe acoperișuri…

Bun înțeles, obligația va fi extinsă și la construcțiile rezidențiale, nou construite. Aceste reglementări sunt cuprinse într-un document al CE și este menit să obţinem mai multă energie regenerabilă.

Pe cale de consecință, peste 500 de panouri fotovoltaice urmează să fie montate pe acoperișul unui magazin de bricolaj de la marginea Bucureștiului. De luna viitoare, vor produce mai mult decât consumă magazinul cu o suprafață de 1.400 de mp. Investiția a fost fcută din bani privați, dar poate fi considerate un exemplu.

Ținte înalte

Cum scriam și mai sus, toate clădirile noi vor avea obligatoriu, până în 2026, panouri fotovoltaice dacă au o suprafață utilă mai mari de 250 de mp. Obligația se aplică și celor construite deja, însă până în 2027. Apoi, din 2029, toate clădirile rezidențiale care se vor construi vor avea de asemenea panouri fotovoltaice.

Momentan, în România, doar câteva instituţii au montate pe acoperișuri panouri solare. Una ar fi clădirea baroului de avocați din Constanța, unde, într-o zi însorită, energia produse acoperă nevoile Baroului.

De asemenea, în vestita localitate Ciugud din Alba, panourile montate pe acoperișul parcării primăriei asigură jumătate din consumul anual de energie al instituției. Dar a costat 75.000 de euro. Bani europeni. Mai mult, primăria a pregătiri și sediul școlii pentru aceeași investiție, și se aude că toate clădirile de aici vor avea astfel de sisteme de panouri fotovoltaice.

Comisia Europeană a anunțat pentru 2030 și o ţintă mai ambițioasă privind ponderea energiei din surse regenerabile, care a fost majorată de la 40, la 45%. Pentru acest țel s-au alocat aproape 300 de miliarde de euro.

La noi, sistemele fotovoltaice au asigurat, anul trecut, în sistemul național, mai puțin de 3% din totalul de energie.

Casa Verde, încă o încercare

Programul finanțat de stat Casa Verde Fotovoltaice va fi accesibil din nou românilor din luna iunie, potrivit  președintelui Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu‑Adrian Neculaescu. Programul a fost oprit deja de două ori în 2019 și în 2021.

„Estimez că undeva în luna iunie va porni programul cu noua metodologie și, după ce programul va porni, ține de instalatori cât de repede vor reuși să instaleze panourile pe fiecare gospodărie în parte. Toate cererile care au fost depuse și vor fi declarate eligibile, AFM le va finanța, chiar dacă va depăși un pic bugetul alocat. Noi am mers pe o contractare de 150%, vom finanța absolut toate cererile care au fost depuse”, a declarat președintele AFM Laurențiu‑Adrian Neculaescu.

AFM a încercat, în 22 decembrie 2021, să lanseze o nouă ediție a programului Casa Verde Fotovoltaice, însă procedura a fost suspendată după ce aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe.

Și în anul 2019 Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost oprit la numai șase ore după ce a fost lansat, pe fondul suspiciunilor de fraudă la înscrierea unor dosare.

Programul care presupune acordarea unei finanțări în valoare de 20.000 de lei celor care vor să devină prosumatori, adică să-și producă singuri energia electrică, va porni în luna iunie.