Înmatriculările producătorului auto Dacia din Europa au scăzut pe parcursul lunii august.
Situația vine pe fondul pieței auto din regiune în derivă, cauzele fiind deocamdată neclare. Din nefericire, rezultatul Dacia este unul dintre cele mai puțin grave. Se face referire la raportul cu concurența.
Astfel, în luna august, Dacia a înmatriculat doar 32.041 de autoturisme pe piețele din UE. Aici se poate ajunge chiar și la 34.068 luând în calcul cu tot cu UK și țările EFTA.
Se înregistrează o scădere totală aproximată pe undeva pe la 11 procente, față de aceeași lună a anului trecut. Cifrele au drept cauză scăderile vânzărilor de autoturisme pe cele mai multe dintre piețele europene. Aici sunt incluse marile piețe din țările precum: Germania, Franța, Italia și Spania.
Acolo, Dacia are o cotă de piața foarte mare. Un rezultat mai sever a fost înregistrat în cazul producătorului auto, Renault, cu -15,6%. Situația a dus la cifre negative pentru întregul grup auto, conform profit.ro.