Un lansator de rachete zburătoare fabricat în Turcia a doborât până acum zece elicoptere rusești. Bayraktar TB2 este un dispozitiv militar atât de îndrăgită de soldații ucraineni, încât aceștia cântă cântece populare despre el. Rușii, în acest timp, au anunțat o recompensă de 800 de lire sterline (50.000 de ruble) pentru orice dronă doborâtă.
Aceste rachete turcești sunt în joc încă de la începutul războiului, ajutând Kievul să nu fie cucerit. Din februarie, Bayraktar, care costă în jur de un milion sau două de milioane de dolari, a distrus o cantitate uimitoare de echipamente rusești, inclusiv zece elicoptere, treisprezece sisteme de rachete sol-aer, șapte vehicule blindate, douăzeci și șapte de alte vehicule, șase nave militare și numeroase alte ținte, cum ar fi posturi de comandă și depozite de combustibil, scrie publicația britanică Daily Mail.
Nu este de mirare, așadar, că tehnologia a devenit o componentă vitală în războiul împotriva forțelor ruse, deoarece această mașinărie cercetează terenul și identifică țintele înainte de a efectua lovituri de precizie. Cel mai cunoscut astfel de eveniment este faptul că au fost trimise să distrugă camioanele rusești pline de combustibil, făcând inoperabile tancurile care formau un convoi militar de kilometri întregi ce se îndreptau spre capitala ucraineană. Imaginile cu vehicule blindate rusești asediate și abandonate la marginea drumului au reprezentat o victorie timpurie pentru Ucraina.
Cum funcționează această tehnologie?
O caracteristică crucială a dronelor turcești este că sunt aproape invizibile pentru sistemele convenționale de apărare aeriană. TB-2 au fost, de asemenea, folosite pentru a distruge numeroase Pantsirs – sistemul antirachetă proiectat de Rusia, care au fost pilonul principal al apărării împotriva ofensivelor din Siria, Libia și Nagorno-Karabah.
Bineînțeles, Rusiei i-ar plăcea să pună mâna pe Bayraktar, dar Turcia nu le va vinde Moscovei. La rândul lor, autoritățile rusești s-au plâns Ankarei că ar trebui să înceteze să mai furnizeze Bayraktar-uri Ucrainei, dar turcii au insistat că vânzările – și, în unele cazuri, donațiile – din partea producătorului sunt chestiuni private între firmă și ucraineni și nu au nimic de-a face cu statul.
Ankara este, desigur, foarte fericită că o firmă aerospațială turcă își dovedește valoarea. Anul trecut, exporturile turcești de arme și produse aerospațiale au atins 3,2 miliarde de dolari, un nou record, dronele fiind o parte din creșterea rapidă a acestei povești de succes. În ultimii doi ani, de când TB-2 a făcut prima sa ucidere confirmată în aprilie 2016, dronele Baykar au fost vândute în foarte multe țări. Dronele fabricate în Turcia au avut un astfel de impact în alte scenarii de război activ, din Africa de Nord până în Caucaz, încât acum sunt considerate principalul contestatar al Statelor Unite, liderul industriei.
Avantajul turcesc
Un alt avantaj al kitului turcesc este că sunt mai ieftine decât dronele fabricate în SUA sau Israel. Chiar și cea mai superficială analiză cost-beneficiu arată că acest lucru este o chestie de netăgăduit: Având în vedere că un F-35 costă în jur de 80 de milioane de dolari, iar un Bayraktar nu costă mai mult de 2 milioane de dolari, primești de patruzeci de ori mai multe avioane pe aceași bani, iar acestea sunt mult mai ușor de înlocuit și de întreținut decât un avion de vânătoare cu pilot.
În ciuda prețului și eficacității lor, rușii își iau revanșa la Bayraktar. Rușii au doborât prima lor dronă în luna martie și, desigur, aceștia au avut șansa să analizeze dispozitivul și să identifice frecvența pe care o utilizează și semnăturile sale electromagnetice, ceea ce înseamnă că rușii ar fi mai în măsură să țintească dronele, precum și să bruieze semnalele către acestea.
Imprezivibilul
Deși rezultatul războiului este incert, ceea ce pare clar este că acest conflict face ca lumea să realizeze că țări precum Statele Unite și Marea Britanie nu dețin monopolul dezvoltării dronelor – și a altor sisteme de arme sofisticate din punct de vedere tehnologic. Realitatea este complet departe. Rolul din ce în ce mai mare jucat de industria de apărare turcă este acum imposibil de ignorat, fie pe câmpurile de luptă din Donbas, fie în jurul meselor de negocieri ale NATO și chiar ale Uniunii Europene.
