Infofinanciar > Lumea la zi > Dan Dungaciu despre alegerile turce: ”Erdoğan a dat Turciei o statură la nivel international!”
Lumea la zi

Dan Dungaciu despre alegerile turce: ”Erdoğan a dat Turciei o statură la nivel international!”

alegeri turcia (Sursă foto: balkaninsight.com)
Foto: balkaninsight.com

Foarte important, anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Republica lui Atatürk și niciodată Turcia n-a fost atât de puternică!

Alegerile de mâine din Turcia sunt considerate esențiale de mulți turci, care speră ca președintele ales să asigure stabilitatea economică a țării. Însă sunt analiști care văd această confruntare dintre Erdoğan și Kılıçdaroğlu precum o adevărată finală sportivă.

Iată ce crede analistul și profesorul universitar Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiințe Politice și Relații Internaționale al Academiei:

”Înainte de turul I zarurile păreau aruncate în sensul în care Kılıçdaroğlu urma să fie câștigător. Singura problemă care se punea în anumită perspectivă, analiză asupra evoluţiilor din Turcia, era dacă opoziția va câștiga din primul tur, dacă va câștiga și majoritatea parlamentară, cu referință în primul rând la sondajele de opinie din Turcia. S-a dovedit că lucrurile n-au stat așa și în acest moment, dacă e să ne uităm după cifre, nu neapărat după sondaje, evident că președintele Erdoğan are prima șansă.

Cuvântul ‘stabilitate’ este foarte important, pentru că unul dintre elementele cu care domnul Erdoğan îşi face acum campanie ține și de stabilitatea viitoarei Turcii, în sensul în care, din moment ce coaliția condusă de actualul președinte are deja majoritate, trebuie să fie ales un președinte a Turciei în conformitate cu majoritatea parlamentară. Dacă se va alege în Turcia un președinte de o anumită culoare politică și care are la dispoziție o majoritate de altă culoare politică, în condițiile actuale ale lui președinte cu puteri mari în Turcia, vor fi confruntări.

Deci ideea de stabilitate este unul dintre sloganurile de bază ale domnului Erdoğan. Aţi ales o majoritate de o anumită culoare, alegeţi președintele de aceeași culoare, pentru că numai asta va asigura stabilitatea, eficiența, rezolvarea rapidă a problemelor, deci din punctul acesta de vedere stabilitatea politică cred că va prevala. Dacă după aceste alegeri vor urma tensiuni la nivelul celor două jumătăți de Turce, ca să zic așa, Turcia fiind un stat fâșiat totuși, cu două bucăți care se uită nu neapărat în aceeași direcție de fiecare dată, asta urmează să vedem, dar eu cred că mai degrabă nu”.

Nu vor fi tensiuni

”Și în alte cazuri cazuri, cel mai învecinat, cel mai apropiat de noi, cazul Ungariei, când o coaliţie a încercat să-l dea jos pe Viktor Orbán, s-a spus și atunci că vor urma mari tensiuni în statul maghiar – nu s-a întâmplat asta, din fericire, din… nu comentez, nu fac judecăţi morale.

Cred că în Turcia nu ar trebui să ne așteptăm la mari tensiuni dacă dl Erdoğan va câștiga, cred eu, cu o diferență relevantă, pentru că deocamdată are majoritatea parlamentară, are statul în mâna lui și sunt foarte puține premise că cele șase partide, atât de diferite între ele, vor mai avea forța şi liantul de a le ține împreună, va mai fi suficient de puternic după alegeri.

Când ai o coaliție de șase partide extrem de diversă ca adversar, ceea ce ține împreună acele șase partide este dorința de a-l da jos pe Erdoğan. Dacă domnul Erdoğan va rămâne la putere, liantul, legătura politică dintre cele șase partide nu va mai fi la fel de eficientă și, prin urmare, nici forța de lovire politică a acestei coaliții nu va mai fi la fel.

E o veste bună, dacă vreți, pentru democrația din Turcia faptul că n-au fost reacții virulente, unii se așteptau probabil ca să fie contestate cu mai multă acuitate corectitudinea alegerilor. Iată că nu s-a întâmplat asta. Deci, nu există contestații. Au existat în presa turcă, au mai apărut mici episoade de contestare, anumite buletine de vot care n-ar fi fost, nu-i așa, n-ar fi avut o reprezentare din anumite secții de votare, care n-au fost numărate așa cum s-ar fi cuvenit, dar n-a luat niciodată… amploarea n-a fost la nivel national”.

Fără seccesionism

”Prin urmare, n-am avut contestări ale corectitudinii scrutinului, ceea ce, repet, e o veste bună pentru Turcia. Acea dispută provocată de asocierea partidului reprezentantului opoziției cu PKK, cu partidul kurd, partid considerat terorist, este una mai degrabă de campanie, pentru că dilema opozantului domnului Erdoğan este cu cine să meargă, să meargă cu voturile naționaliste, pentru a le atrage de partea lui, sau să meargă cu voturile kurzilor din Turcia.

E o dilemă foarte complicată, iar această ieșire, dacă vreți, a opozantului domnului Erdoğan, Kılıçdaroğlu, este una mai degrabă de campanie, transmițând un mesaj electoratului că el nu este asociat cu kurzii, nu este asociat cu partidele teroriste, nu este asociat cu nicio idee de secesionism care ar putea să apară în Turcia.

Cred mai degrabă că ce s-a întâmplat acolo e un episod de campanie electorală și nu va avea multă relevanță după ce această campanie se va fi încheiat”.

Despre atitudinea Turciei în lume

”E vorba despre economie în Turcia? Nu e vorba despre economie sau nu este vorba numai despre economie. În Turcia este în primul rând vorba despre atitudinea Turciei în lume, despre naționalismul turc, care este din ce în ce mai vibrant, despre reprezentarea pe care Erdoğan le-o oferă turcilor la nivel global.

Niciodată, și ăsta e paradoxul de la Atatürk încoace, și se împlinesc 100 de ani în 2023 de la Republica lui Atatürk, niciodată Turcia n-a fost atât de puternică, n-a fost atât de modernă și n-a fost atât de bogată.

Asta se întâmplă cu un personaj politic aflat la putere, care nu e tocmai ceea ce visa Atatürk că ar trebui să aibă turcii. Deci, Erdoğan a dat Turciei o statură la nivel internațional. Și turcii când merg să voteze se uită și la asta. Și aici intră și Marea Neagră, dar nu numai Marea Neagră. Turcia este o putere medie în ascensiune, care joacă pe toate meridianele. Echilibrul pe care l-a făcut Erdoğan și pe care, cu siguranță, cred eu, l-ar fi continuat și opozantul său, dacă ar fi să ajungă președinte, echilibrul între Est și Vest, niciodată prea tare nici cu una dintre părți, cu relații cu Ucraina, cu relații cu Rusia, cu creșterea 172% a comerțului cu Federația Rusă, toate lucruri acestea nu au displăcut, dimpotrivă, au compensat într-o mare măsură eșecurile economice ale administrației domnului Erdoğan și au compensat și acel cutremur devastator care a zguduit și la propriu și la figurat societatea turcă. Deci, Erdoğan le-a oferit o statură turcilor și asta e foarte important. Și ăsta a fost elementul care a contat cel mai mult în aceste alegeri”.

Semnele timpului nostru

”După părerea mea, aviz amatorilor, această idee de reprezentare, de un lider care e capabil să transmită mesaje dincolo de capacitățile, de funcționalitatea sau nu a economiei, ăsta este un semnal că probabil că în politica europeană și nu numai Europeană ceva începe să se schimbe. Această dimensiune identitară a politicii, inclusiv a politicii internaționale, începe să joace din ce în ce mai mult, și nu e vorba numai de Turcia, nu e vorba numai despre Europa, este vorba și despre Statele Unite, este vorba și despre China, este vorba, evident, și despre Federația Rusă.

E un semn al vremurilor noastre că acești lideri reprezintă ceva de care, se pare, populația are nevoie. Iată că în Turcia, aproape sigur, acest tip de viziune politică și de mesaj, ne place sau nu ne place, ne convine sau ne convine, s-ar putea să aibă un succes major, reprezentat și de o majoritate parlamentară și de victoria domnului Erdoğan la alegerile prezidențiale”.