Infofinanciar > Info > Dan Tanasă despre „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”! Peste 100 de milioane de euro sunt neregulile constatate
Info

Dan Tanasă despre „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”! Peste 100 de milioane de euro sunt neregulile constatate

Dan Tanasă despre „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”! Peste 100 de milioane de euro sunt neregulile constatate
sursa foto ziaristii

Deputatul Dan Tanasă, care este și purtătorul de cuvânt al partidului AUR, printr-o ieșire publică a făcut declarații despre primele cifre ale„ jafului care a avut loc în timpul pandemiei”, după cum numește acesta implicația statului român.

„Raportul Curţii de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziţiei şi derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane de lei. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfăşurat programul de achiziţionare şi de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifra şocantă, o prima cifra care vorbeşte de jaful care a avut loc în timpul pandemiei”, a afirmat deputatul Dan Tanasă, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

Explicații și repercursiuni

Purtătorul de cuvânt al AUR a solicitat Ministerului Public să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf şi să acţioneze în consecinţă. De asemenea, deputatul AUR a solicitat Ministerului Sănătăţii şi Guvernului României să iasă public pentru a explica cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanţă de peste 100 de milioane de euro, aşa cum rezultă din datele Curţii de Conturi, potrivit News 

„Este o cifră care ar fi trebuit să ridice din scaune procurori, care ar fi trebuit să transforme Ministerul Public din simplu spectator într-un actor, o cifră care ar fi trebuit comunicată şi explicată de Guvernul României. Iată că, deşi acest audit financiar s-a desfăşurat în urmă cu 3 luni, până în acest moment în spațiul public nu a apărut nicio informație”, a subliniat deputatul AUR.

El a mai precizat că, prin cifrele prezentate de către Curtea de Conturi, se dovedeşte că ceea ce a susţinut AUR în repetate rânduri este cât se poate de adevărat.

AUR a susţinut în permanenţă că nu există transparenţă cu privire la aceste achiziţii. AUR a susţinut în permanenţă în timpul pandemiei că prioritatea noastră trebuie să fie respectarea Constituţiei şi a drepturilor omului. Din păcate, atât drepturile omului, cât şi Constituţia au fost încălcate, iar acum încep să iasă la iveală şi cifrele jafului naţional (…) Suntem, de altfel, singura formaţiune politică ce a solicitat şi a obţinut înfiinţarea unei comisii parlamentare de verificare a modului în care s-au făcut achiziţii în timpul pandemiei. Din păcate, această comisie parlamentară nu îşi desfăşoară activitatea pentru că este blocată în acest moment de PSD, PNL, UDMR şi USR. Înţelegem acum de ce această comisie parlamentară nu este lăsată să îşi desfăşoare activitatea”, a conchis Tanasă.