Infofinanciar > Info > Daniel Baciu explică modul de calcul al vechimii în muncă. Ce contează la pensie
Info

Daniel Baciu explică modul de calcul al vechimii în muncă. Ce contează la pensie

daniel baciu, șeful CNPP (Sursă foto: substantial.ro) salariul
Sursa foto: Arhiva companiei

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat care sunt criteriile principale de care se ține cont la stabilirea vechimii în muncă.

Noua lege a pensiilor adoptată de guvernul Ciolacu în tomana anului trecut prevede recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată. Ajustările rezultate în urma recalculării urmează să inte în vigoare începând cu 1 septembrie. Noul act normativ în considerare la stabilirea vechimii în muncă trei elemente extrem de importante. Potrivit președintelui CNPP, Daniel Baciu acestea sunt:

– perioada de contributivitate.

– punctele de stabilitate.

– perioadele necontributive. Acestea sunt perioade asimilate vechimii, dar pentru care nu s-au plătit contribuții la sistemul public de pensii.

Perioadele necontributive sunt perioadele recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare. Acest lucru se realizează în baza unor acte normative specifice care vizează anumite categorii de persoane, pentru care nu există obligația plății contribuțiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Cum se acordă punctele pentru perioada de contributivitate

Conform legislației, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). Această regulă se aplică pentru perioada de contributivitate,.

VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară. Se ia în calcul valoarea punctului la data intrării în vigoare a proiectului de lege.

La data intrării în vigoare, valoarea punctului de referință este 81 lei. Acesta, va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației. Conform metodologie, se adaugă și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Cum se acordă punctele pentru perioada de necontributivitate

Perioada de necontributivitate este perioada care se consideră vechime în muncă fără să se fi plătit contribuția la sistemul de pensii. Perioada de necontributivitate este formată din perioadele asimilate. Cum este, de exemplu, perioada în care persoana a efectuat stagiul militar. Sun cuprinse în aceast perioadă și perioada în care a urmat cursuri de zi ale unei facultăți sau masterat recunoscute de statul român. Dar și cele în care persoana respectivă a fost în șomaj.

Tot aici se încadrează şi perioadele de concediu de creștere a copilului de până în doi ani. Precum și concediile pentru incapacitate temporară de muncă cauzate de acciodent de muncă sau boli profesionale.

„Pentru aceste perioade asimilate vechimii – stagiul militar, facultatea la zi și șomajul etc -, pentru fiecare an se acordă 0,25 puncte”, a precizat Daniel Baciu.

Conform sursei citate, persoană care a efectuat stagiul militar de şase luni, facultatea de cinci ani și a fost în șomaj şase luni va primi un punctaj de 1,5.

Cum se acordă punctele de stabilitate

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate. Se iau în calcul și cele aferente perioadelor de necontributivitate.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. De exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte.

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. De exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte.

– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani, conform antena3.