Infofinanciar > Info > Daniel Baciu spune că legea pensiilor este criticată pe nedrept. Totuși, 700 de mii de seniori au veniturile scăzute
Info

Daniel Baciu spune că legea pensiilor este criticată pe nedrept. Totuși, 700 de mii de seniori au veniturile scăzute

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii
sursa foto: arhiva companiei

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a declarat că legea pensiilor a fost criticată pe nedrept, fără a se ține cont de beneficiile sale. El a subliniat că legea încurajează contributivitatea și prelungirea vieții active.

„Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile. În general toate televiziunile văd această parte cu 700.000 de pensionari, neluând în calcul că peste 3,8 milioane de oameni vor avea pensii crescute. S-a făcut o campanie negativă asupra acestei legi, neţinând cont de elementele pozitive pe care le are şi lând în calcul doar aceste cazuri”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Pensii, despre procentul de pensionari care nu vor avea pensiile majorate prin recalculare.

Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile, asta o spun din capătul locului, noi ne-am propus să eliminăm inechităţile din sistem şi eliminarea inechităţilor înseamnă ca cei care au fost dezavantajaţi în cursul pensionării să li se facă dreptate, iar care au avut beneficii, în timpul pensionărilor, eventual dacă rămân cu un cuantum mai mic, să rămână cu pensia în plată, nicidecum să le scadă pensiile.”, a mai spus Daniel Baciu, potrivit DailyBusiness..