Infofinanciar > Info > Data de expirare a cardurilor de energie. Românii trebuie să se grăbească
Info

Data de expirare a cardurilor de energie. Românii trebuie să se grăbească

Data de expirare a cardurilor de energie. Românii trebuie să se grăbească
Sursa foto: europafm.ro

În septembrie anul trecut, aproape 2 milioane de persoane vulnerabile au beneficiat de sprijin financiar din partea Ministerului pentru Investiții și Proiecte Europene (MIPE) pentru a face față costurilor la energie. Acești oameni au primit asistență financiară în valoare de 1.400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor legate de facturile de energie.

Asistența financiară a fost distribuită în două tranșe egale de câte 700 de lei, direct pe cardurile destinate plăților de energie. Prima tranșă de fonduri a fost transferată în luna februarie a anului 2023, în timp ce a doua tranșă a fost alocată până la data de 30 septembrie.

Data de expirare a cardurilor de energie

Chiar dacă inițial cardul de energie avea o valabilitate până la 31 decembrie, acest termen a fost extins până pe 31 martie 2024. Prin urmare, cei care au primit a doua tranșă de 700 de lei pot utiliza această sumă până la această dată extinsă.

,,În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obținut acordul prelungirii valabilității de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024. În aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat.

Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, a anunțat Adrian Câciu la sfârșitul anului 2023.

Cardurile de energie sunt acordate unor categorii specifice de cetățeni din România. Iată cine are dreptul la acest sprijin financiar din partea statului:

1. Pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani, cei cu venituri care nu depășesc suma de 2.000 de lei;
2. Pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, cu venituri sub 2.000 de lei;
3. Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu un venit sub 2.000 de lei;
4. Familii care beneficiază de alocația de susținere;
5. Familii și persoane care primesc ajutor social.

În situația în care mai mulți beneficiari locuiesc în aceeași locuință, sprijinul financiar va fi acordat o singură dată pentru respectivul loc de consum. Cardul va conține numele tuturor beneficiarilor care împart aceeași adresă de domiciliu.

Programul de sprijin acordă gratuit maxim 8 plăți pentru fiecare loc de consum

Este posibil ca factura pentru serviciile de energie să fie emisă pe numele unei alte persoane decât beneficiarul care locuiește efectiv la acea adresă. Totuși, este esențial ca adresa locului de consum să coincidă cu domiciliul declarat al beneficiarului.

Cardul de energie poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor legate de plățile facturilor pentru consumul de energie și gaz, iar, în plus, poate fi folosit și pentru achiziționarea de lemne de foc, butelii sau alte materiale destinate încălzirii.

Plata pentru serviciile de energie poate fi efectuată la orice oficiu poștal sau prin intermediul poștașului. Procesul implică completarea unui mandat poștal către contul furnizorului de energie sau al asociației de proprietari/locatari.

Ulterior, posesorul cardului de energie primește o dovadă a plății. Conține informații despre suma rămasă, valoarea plăților efectuate și furnizorul sau furnizorii către care s-a făcut plata.

Este important de menționat că programul de sprijin acordă gratuit maxim 8 plăți pentru fiecare loc de consum. Pentru oricare plăți ulterioare, beneficiarii cardurilor vor fi taxați cu 2,5 lei pentru fiecare plată.

Banii disponibili pe cardurile de energie trebuie cheltuiți până la data limită. Orice sumă neutilizată va fi pierdută întrucât cardul expiră.

Este strict interzisă vânzarea sau donarea cardului de energie. Orice încercare de a face acest lucru va duce la anularea cardului și implică o amendă contravențională în cuantumul cuprins între 42.000 și 60.000 de lei, conform wowbiz.ro.