Lumea Ortodoxă sărbătorește pe 30 noiembrie ziua Sfântului Andrei portretizat de Biserica Ortodoxă ”Cel Întâi chemat”, Ocrotitorul României. Acesta a răspândit cuvântul Domnului încă din cele mai vechi timpuri iar Biserica Ortodoxă l-a declarat protectorul țării în anul 1977. Locul unde acesta s-a adăpostit, o peșteră aflată în proximitatea Constanței, a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii suferinzi.
Născut la Betsaida, împreună cu fratele său Sfântul Petru, protectorul României a devenit unul dintre primii Apostoli ai Mântuitorului nostru, domnul Iisus Hristos. Înainte de a fi recunoscut ca fiind ”întâiul chemat” între Apostoli, Sfântul Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul. Din momentul respectiv, așa cum spune și calendarul creștin Ortodox, Sfântul Andrei s-a ocupat cu propovăduirea învățăturilor creștine. S-a dedicat întru totul Mântuitorului și nu s-a lepădat de Acesta nici în Săptămâna Patimilor.
Misiunea apostolică a Sfântului Andrei
După ce Hristos s-a ridicat la ceruri, ”întâiul chemat” și-a continuat misiunea de a împărtăși învățăturile creștine, ajungând și pe teritoriul României.
Pâna la finalul vieții Sfântul Andrei s-a ocupat doar de răspândirea cuvântului Domnului. Acesta a sfârșit răstignit pe o cruce în formă de X cu capul în jos. Morala creștină răspândită de acesta a rămas vie în amintirea creștinilor chiar și în ziua de astăzi.
În țara noastră, Apostolul Andrei trece în imaginea colectivă a creștinilor drept protectorul României datorită misiunii, de la care nu s-a abătut, aceea de a propovădui Evanghelia și învățăturile Domnului. Mărturie stau toponimele existente în zona Dobrogei precum și Peștera Sfântului Andrei, devenită cea mai veche biserică creștină de pe teritoriul românesc, considerată a fi Betleemul creștinismului românesc și Pârâiașul Sfântului Andrei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie menționată în calendarul bisericesc cu cruce roșie între sfinții mari ai Ortodoxiei. Doi ani mai târziu în 1997 același Sfânt Sinod l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca fiind Ocrotitorul României.
Sinodul Bisericii Ortodoxe a declarat 30 noiembrie ca sărbătoare națională bisericească în 2001
În 2001, Sinodul Bisericii Ortodoxe a declarat ziua de 30 noiembrie sărbătoare națională bisericească. După o serie de demersuri întreprinse de autoritățile de stat, în 2008 și mai târziu în 2011, Parlamentul României a fixat prin Legea nr.147 din 23 iulie 2012, ziua de 30 noiembrie ca dată de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, ca zi liberă în care nu se lucrează, așa cum serbează și alte popoare pe sfântul lor național.
Odată cu Învierea lui Iisus ți Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au mai zăbovit câțiva ani în Ierusalim, începând procesul de formare a Bisericii. Apostolii au decis unde va fi trimis fiecare să răspândească cuvântul Domnului. Se spune că sfântului apostol Andrei i-au revenit teritoriile din Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția ți până în Crimeea.
Legenda spune că în tot timpul în care teritoriul românesc pentru a-și îndeplini misiunea de a răspândi cuvântul Evangheliei Mântuitorului, sfântul Andrei a locuit într-o peșteră aflată în apropiere de localitatea Ion Corvin din județul Constanța. Peștera a fost transformată în biserică, redescoperită fiind de preotul Constantin Lembrău împreună cu avocatul Ion Dinu, potrivit mediafax.ro.