Proprietatea este o adevărata obsesie a românilor. Nu o spunem noi, ci statisticile: românii au un simţ al proprietăţii foarte bine dezvoltat. Simţim nevoia să avem o casă, o locuinţă,evident, proprietate personală.
Unii zic că acest lucru este probabil o reminiscenţă din comunism. Nu credem că e chiar așa… Dar e clar că vrem „un acoperiş deasupra capului”.
Interesant, apetența spre imobiliare a românilor este în permanentă creştere. Se construieşte masiv în marile oraşe, iar românii se aventurează la a-şi cumpăra o casă. Da, cu adevărat, e o aventură, un risc enorm. De fapt,e o aventură să pleci de la premiza că, în următorii 30 de ani, vei dispune lunar de suma obligatoriu de dat.
Prea naivi?
Cum poți să crezi că nimic rău nu poate interveni, de acum, când ai 30 de ani, să zicem, până când vei împlini 60. Este aproape jumătate din viaţă, pe care ţi-o vei petrece achitând acea rată. Și asta pentru că nu totul depinde de tine. Într-o lume în plină schimbare, reforma şi mişcare, într-o Românie în care predictibilitatea economică „bate” spre zero, a-ţi asuma angajamente financiare pe perioade lungi sau foarte lungi este un risc uriaș.
Unii spun că, decât să plătești o chirie, mai bine plătești o rată. Corect. Însă, în cazul în care rămâi fără job, locuinţa închiriată pe o anumită sumă poate fi schimbată pe una pe care ţi-o permiţiîn noua situație, în timp ce o rată la casă trebuie plătită până în ultima lună, fiindcă în caz contrar rişti să pierzi tot ce ai plătit până în acel moment.
Cine garantează că va avea job în următorii 30 de ani? Sau că va avea nivelul salarial la care s-a îndatorat.
Blochează flexibilitatea
Statistic, 70% dintre americani stau „în chirie” pentru că chiria oferă o mare mobilitate, mai ales în era actuală, când se primesc oferte de muncă din toate colţurile ţării, dar mai ales ale lumii.
Angajamentele legate de o locuinţă stabilă pentru următorii 30 de ani nu numai că sunt greu de respectat la nivel financiar, dar nu sunt tocmai utile unor persoane care îşi pot schimba oricând locul de muncă.
Oarecum, cei cu credite de nevoi personale sunt „acoperiţi” în caz că intră în imposibilitate de plată, dacă au grijă să „se pună la adăpost”. De exemplu, dacă nu îşi plătesc creditul şi li se emite un ordin de executare silită în acest sens, în cazul în care nu are bunuri pe numele său, ANAF-ul nu prea are cum să îşi recupereze datoriile.
Însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul creditului ipotecar. Banca, în momentul în care analizează un dosar pentru finanţarea unui astfel de credit, evaluează şi imobilul pe care cumpărătorul vrea să-l achiziţioneze. În acest fel, în cazul în care clientul intra în imposibilitate de plată, banca vinde bunul şi îşi recuperează banii, iar omul rămâne fără nimic, evident.
Atenție în ce te împrumuți, dacă o faci
Pe de altă parte, un alt aspect neglijat de români este valută în care se împrumută. Cum s-a întâmplat cu francii elveţiei. Când erau foarte ieftini, romanii au dat buzna să se împrumute în franci. Habar nu avea românul cum arată un franc, însă l-au luat cu mâinile amândouă, semnând şi asumându-şi responsabilitatea faptelor, pe hârtie doar. Când francul a crescut şi aproape a atins valoarea euro, românului care semnase fericit contractul de credit, nu i-a mai plăcut ce se întâmplă şi a cerut despăgubiri.
