Timp de decenii, politica NATO față de Ucraina a fost determinată de dorința de a evita cu orice preț „provocarea” președintelui rus Vladimir Putin. Și, din nefericire, se pare că invazia Georgiei în 2008 și a Ucrainei în 2014 nu a învățat țările membre NATO lecția că aceste concesiile, și nu forța de a lua o decizie, sunt cele care provoacă Rusia.
Viitorul Summit NATO de la Vilnius are misiunea istorică de a repara greșelile strategice ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 și ale Summitului NATO de la București din 2008. Este o șansă de a introduce garanții efective de securitate pentru Ucraina, care a renunțat în mod voluntar la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume și de a pune capăt efectiv erei așa-numitei ambiguități strategice care a permis Rusiei să aibă de facto drept de veto asupra aderării diferitelor țări la NATO, dând speranță ideii că marele imperiu rusesc poate fi restaurat în secolul XXI.
Ucraina, un avantaj pentru NATO
În 2008, Ucrainei i s-a promis că într-o zi va deveni membră a NATO, dar în următorii 15 ani nu a fost făcut niciun pas clar spre integrare. A sosit momentul să nu mai tratăm această țară ca pe o povară pentru securitatea transatlantică și să ne respectăm acest angajament. Adevărul este că Ucraina reprezintă un avantaj. Timp de peste 15 luni, forțele armate ale țării au respins o invazie a așa-numitei a doua cea mai mare armată din lume și au protejat NATO de „cea mai semnificativă amenințare directă”. Înainte de aceasta, Ucraina a contribuit, de asemenea, la toate misiunile și operațiunile majore conduse de NATO, inclusiv în Irak și Afganistan, unde a impresionat lumea cu evacuarea din Kabul a afganilor care se îndreptau spre Canada în timpul retragerii trupelor. Iar atunci când lumea a fost lovită de COVID-19, avioanele cargo ale Ucrainei au livrat aliaților provizii medicale de urgență prin intermediul programului de transport aerian strategic al NATO.
Între timp, argumentul că procesul de extindere a NATO nu poate începe în timpul războiului nu face decât să-l stimuleze pe Putin să prelungească luptele leneșe. În plus, este un mit faptul că NATO este limitată în capacitatea sa de a invita țări în plin război. În realitate, de fapt, nu există o listă clară de criterii și nici nu există restricții formale în ceea ce privește timpul de război. Mai degrabă, conform studiului din 1995 privind extinderea NATO, decizia de a invita o anumită țară se ia de la caz la caz. Și, deși toate aderările anterioare au avut loc, într-adevăr, în absența unui război activ, lipsa unei astfel de experiențe nu înseamnă că este interzisă.
Mulți se tem, de asemenea, că invitarea Ucrainei să se alăture Alianței la Summitul de la Vilnius ar însemna ca soldații NATO să mărșăluiască în Ucraina pentru a lupta cu armata rusă în dimineața următoare. Dar este suficient să aruncăm o simplă privire la procedura oficială de aderare la NATO pentru a înțelege că nu este absolut deloc așa. Articolul 5 se aplică doar membrilor cu drepturi depline, iar obținerea calității de membru cu drepturi depline este precedată de o procedură complexă care a durat un an întreg pentru Finlanda și în care Suedia se află încă în mijlocul ei. Așadar, în momentul în care Ucraina ar fi devenit efectiv membră NATO, ar fi avut multe oportunități de a recâștiga controlul asupra teritoriului său.
Singura modalitate de oprire a conflictului armat
În plus, NATO are experiență în acceptarea țărilor care au teritorii ocupate, cum ar fi Germania. Germania de Vest se afla în prima linie a Războiului Rece în Europa când a aderat la Alianță în 1955, în timp ce Germania de Est a rămas sub ocupație sovietică și a aderat odată cu reunificarea Germaniei în 1990. Conform cercetărilor efectuate la New Europe Center, care urmărește implementarea de către Ucraina a principiilor și standardelor NATO, în 2021 țara implementase deja mai multe standarde decât unii dintre membrii actuali ai NATO. De asemenea, Ucraina trece rapid la arme moderne în luptă, iar soldații săi stăpânesc armele NATO mai repede decât se așteptau. Câmpul de luptă a devenit un teren de testare pentru arme precum sistemele de apărare aeriană Patriot, trupele ucrainene dovedind că pot intercepta rachetele balistice hipersonice ale Rusiei.
Cu toate acestea, în pofida progreselor semnificative înregistrate în materie de interoperabilitate, există încă probleme care trebuie rezolvate. Președintele SUA, Joe Biden, a reamintit recent că Ucraina mai are încă de „curățat corupția”. Între 2014 și 2022, Ucraina a realizat, de fapt, multe în combaterea corupției și în stabilirea statului de drept și, deși nu toate schimbările au fost încă implementate pe deplin, țara continuă să se reformeze chiar și în timp de război, deși într-un ritm mai lent, lupta sa anticorupție primind un impuls puternic din partea statutului de candidat la UE și a condiționalităților aferente. Acordarea Ucrainei a unei invitații la NATO și demararea procesului de negociere ar da, de asemenea, un impuls uriaș reformelor sale de apărare și securitate.
Cu un sprijin record pentru aderarea la NATO din partea a 82% dintre ucraineni, negocierile de aderare ar consolida rezistența țării, dar în domenii care nu sunt acoperite de aderarea la UE, cum ar fi supravegherea democratică a sectorului de securitate și apărare al Ucrainei, secretul de stat sau îmbunătățirea achizițiilor în domeniul apărării. Ucraina este, de asemenea, o democrație cu cea mai mare armată cu experiență de luptă din Europa. Și în timp ce prezența acesteia în cadrul Alianței ar transforma-o într-un atu puternic pentru NATO, menținerea ei în afara, în „zona gri”, ar putea reprezenta un risc. În general, armata rusă nu ar avea nicio șansă într-o confruntare militară cu NATO, abia dacă face față Forțelor Armate ale Ucrainei. Astfel, invitarea Ucrainei în NATO este singura modalitate de a pune capăt, și nu de a extinde războiul, de a readuce pacea durabilă în Europa, de a pune capăt ambițiilor imperialiste ale Rusiei și de a se asigura că acest conflict nu se va repeta odată ce Rusia se va rearma și își va antrena noii recruți. Această opinie aparține Alyonei Getmanchuk, fondatoarea și directoarea Centrului Noua Europă, conform Politico .
