Câți dintre noi nu își aduc aminte cu nostalgie de vesela de lut a bunicilor? De când luam masa împreună cu toată familia? Magda Huiculescu, împreună cu partenerul său, Dan Ghiță, aduc în casele clienților această amintire, însă în variantă modernă, prin intermediul afacerii lor „Mudly in Love”.
Arta ceramicii este una veche, de mii de ani. Vedem peste tot în muzee expuse diverse obiecte confecționate din lut din diferite perioade ale timpului. După ce oamenii au descoperit că argila este un material disponibil din abundență și care se poate modela în obiecte folositoare care prin ardere deveneau solide, o adevărată industrie a luat naștere.
Cel mai vechi obiect din ceramică găsit este o statuetă a unei femei, denumită Venus din Dolní Věstonice. Conform estimărilor, ea datează din perioada 29.000 – 25.000 înaintea erei noastre.
De la numere la hand-made
Magda Huiculescu este absolventă a Universității Politehnice din București, specializarea Design Industrial și Produse Inovatoare. A urmat atât cursuri de licență, cât și de master. Așa cum a declarat ea într-un interviu pentru infofinanciar.ro, toată lumea este curioasă cum a făcut saltul de la absolvent de Politehnică la a confecționa produse de ceramică.
Pe când lucra la dizertație, Magda a trebuit să facă o cercetare de piață pe materiale de producție. Asta pentru că „realizam atunci un ghiveci inteligent. Și când am căutat materialele necesare, printre ele era și ceramica. Și încet-încet am început să urmăresc pagini de ceramică, să mă uit la artiști din afară, apoi la cei de la noi și tot așa, până când mi-am dat seama că am făcut o pasiune din asta, fără să vreau”, a povestit Magda.
De la pasiune până la a-și deschide propria afacere nu a mai fost decât un pas. A aplicat pentru fonduri europene și a câștigat concursul. Și așa a luat naștere Mudly in Love.
Iubirea pentru ceramică
Magda și partenerul său au obținut fonduri europene pentru a deschide atelierul de ceramică. Nu a urmat cursuri în acest sens și tot ce a învățat a învățat pe cont propriu.
„Totul a venit natural și am învățat destul de bine. Și acum, lucrând cu ceramică, înveți cumva în fiecare zi. Pentru că este un domeniu destul de complex, sunt și foarte multe laturi ale ceramicii și, practic, dacă vrei să faci anumite tipuri de produse, înveți din nou și din nou de la zero cum să faci acele lucruri. Dar nu, nu am făcut un curs, pur și simplu am exersat până când mi-a ieșit și tot așa”, a explicat Magda.
Acum afacerea prosperă. Deschisă în toamna anului 2019, Mudly în Love împlinește cinci ani de activitate. După cum a declarat Magda, cifra de afaceri anul trecut a fost de 153.791 de lei, iar prin munca depusă anul acesta se așteaptă o creștere de 50%.
Însă situația nu a fost tot timpul atât de înfloritoare. Având în vedere că afacerea a fost deschisă în 2019, la scurt timp lucrurile s-au „împotmolit” din cauza pandemiei. A fost o perioadă dificilă pentru Magda și Dan, peste care au reușit să treacă, însă cu sacrificii.
„Era destul de dificil să răzbați, mai ales că târguri nu se făceau pentru că erau restricțiile și comunitate online nu aveam pentru simplul fapt că nu existam până la acel moment. 2020 și 2021 au fost niște ani dificili. A trebuit să ne dedicăm 100%, zi și noapte, atelierului pentru a-l putea face să supraviețuiască și, până la urmă, să crească. A fost vorba de supraviețuire acolo mai mult”, își aduce Magda aminte de acei ani.
Investițiile în atelier
Magda și Dan au avut o investiție considerabilă în atelierul lor. Cu cei 35.000 de euro primiți din fonduri europene și-au achiziționat cele necesare pentru un atelier de ceramică. Investițiile în echipamente nu sunt însă unele de trecut cu vederea.
„Practic, ce ai nevoie într-un atelier de ceramică? Ai cuptorul, foarte important, este cel mai important, de altfel, pentru că poți să faci produse și fără roata olarului. Poți să modelezi pur și simplu la mână totul sau să torni matrița. Iar cuptorul, cum am spus, începe de undeva de la 3-4 mii de euro, unul foarte micuț și poate ajunge și la 20.000 de euro. Așa că da, costurile sunt destul de mari. Noi avem două cuptoare, unul care acum ar costa 3.000-4.000 de euro și unul de 5.000 de euro. Avem roata olarului care acum este 7.000 de lei. Avem ceea ce se numește calandru, unde sunt plăci de lut pentru a face farfurii”, a mai explicat Magda.
Însă aceste investiții nu au fost singurele pe care le-au făcut. Având în vedere că 2021 și 2022 au fost niște ani dificili, în care lumea a fost nevoită să ia o pauză, cei doi au fost nevoiți să vină cu bani de acasă pentru a face afacerea să supraviețuiască. Pe lângă cei aproape 35.000 de euro subvenție, au mai adăugat încă 10.000 – 15.000 de euro.
„Când s-a terminat partea de subvenție și nefiind încă pe plus, a trebuit să susținem chiria și dările la stat”, a mai explicat Magda.
Clasic îmbinat cu modern
Având în vedere că omenirea trece printr-un avânt tehnologic cele mai noi dispozitive s-au „infiltrat” și în domeniile care sunt văzute a fi clasice. Așa s-a întâmplat și cu arta ceramicii. Cu toate că domeniul este unul cu tehnici tradiționale, Magda și Dan se folosesc de imprimarea 3D pentru a-și dezvolta produsele.
Mai exact, ceea ce fac este să imprime ștanțe cu care personalizează cănile și paharele pentru restaurante. Iar acesta este un proces costisitor. Nu din punctul de vedere al materialelor, cât al proiectării.
Un sentiment de libertate
Pentru Magda, olăritul înseamnă „creativitate, în care practic pot să-mi exprim ceea ce gândesc, ceea ce simt, ceea ce-mi doresc, să le aduc cumva în 3D, în lumea reală. Și libertate, de asemenea”, a mai adăugat ea.
Pentru ea domeniul ceramicii este unul care nu îți cere să fii tot timpul la muncă. În perioadele aglomerate, cum ar fi cele de Crăciun și de Mărțișor, poate ajunge să lucreze și câte 12 ore pe zi. Însă, în unele zile, există mai mult timp liber.
„În același timp, prin prisma proceselor putem să lucrăm de dimineață, apoi să luăm o pauză la prânz în care să ne resetăm. Mergem din nou seara. Cumva e o libertate a planificării zilei, a planificării timpului nostru liber. Și da, asta este libertate”, a mai adăugat Magda.
Planuri de viitor
Magda și Dan vor să se dezvolte și pe viitor. Tocmai de aceea plănuiesc să mai apeleze o dată la fondurile europene. În cazul în care ar primi banii, intenționează să achiziționeze un cuptor mai mare, cu ajutorul căruia să poată face mai multe produse. În plus, pe lângă ceea ce produc în prezent, mărțișoare, căni, pahare, plănuiesc să treacă la producerea vazelor.
„Colegul meu, Dan, partenerul meu, își dorește de ceva timp și chiar mi-a spus că i-ar plăcea din toamnă să se ducă și în zona asta de vaze mai mari, decorative. Sunt mai complicate, dar sunt și mai de efect cumva. Și ar fi un produs pe care ne-ar plăcea să-l dezvoltăm. Bine, nu numai mari, și mici, dar în ideea asta e un produs bun, pe care nu prea ne-am axat. Iar planuri de viitor, cum am spus, sunt Crăciunul și Mărțișorul. Care oricum îți iau foarte mult din energie și din timp. Dar te ajută foarte mult financiar să poți să dezvolți în restul anului afacerea. Și tocmai de aceea dorim să ne axăm din toamnă pe cele două evenimente”, a mai evidențiat Magda Huiculescu.
Cei doi și-ar dori să deschidă și ateliere prin care să îi învețe și pe alții arta olăritului. Însă, momentan, au destul de multe proiecte în desfășurare cărora le acordă un timp însemnat.