Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în urma unei revizii realizate pe data de 15 iunie pe Transalpina, a anunțat că drumul ar urma să se redeschidă spre circulația rutieră, începând de mâine. Cu toate acestea, tronsonul Rânca – Obârștia Lotrului va fi practicabil pentru doar zece ore pe zi, și cu o limitare de viteză impusă.
Cristian Pistol, Directorul general al CNAIR a anunțat joi că circulația pe Transalpina se va redeschide spre circulație începând cu dimineața zilei de mâine, de la ora 8:00, în anumite condiții.
Viteza maximă de circulație va fi de 30 km/h
„Comisia care a efectuat astăzi revizia specială a stabilit că drumul poate fi deschis în bune condiţii între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) în următoarele condiţii: între orele 8⁰⁰-18⁰⁰, viteza maximă de deplasare 30 km/h, numai pentru autoturismele cu MTMA de maximum 3,5 tone”, a scris Cristian Pistol pe Facebook.
În plus, directorul CNAIR a subliniat că, având în vedere specificul acestui tronson de drum montan este aflat la mare altitudine, este importantă respectarea cu strictețe a condițiilor de circulație impuse, astfel încât să se evite orice fel de eveniment nedorit.
Comisia CNAIR a mai specificat și faptul că tronsonul de drum de pe Transalpina a mai fost verificat odată și la sfârșitul lunii mai, astfel încât să se determine dacă circulația pe Transalpina poate fi deschisă în condiții de siguranță.
La momentul respectiv, specialiștii spuneau că nu se poate circula în siguranța pe acest tronson, întrucât zăpada de pe versanți putea aluneca în orice moment pe carosabil, iar acest lucru ar putea periclita siguranța șoferilor.
Transalpina a fost închisă weekendul tercut
„Am fost pe traseul Transalpinei (DN67C), împreună cu domnul Iulian Popescu – prefectul județului Gorj, domnul Ion Iordache – senator de Gorj și cu domnul Călin Cosmin Petruț – director DRDP, pentru a verifica starea drumului pe sectorul de drum dintre Rânca și Obârșia Lotrului, în urma perioadei de iarnă și a nămeților de zăpadă, care până acum 2 săptămâni, ajungeau până la 5 metri înălțime.
Țin să mulțumesc, în mod special, responsabililor care au avut dificila misiune de deszăpezire a Transalpinei, în condiții extrem de reduse de vizibilitate și de manevră, având în vedere că a nins până acum 3 săptămâni, și anume domnului Negucioiu Dragoș – șeful de district și domnului Popescu Iustin”, a scris Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook, în momentul în care fuseseră realizate ultimele analize.
Weekendul trecut, circulația rutieră pe cea mai înaltă șosea din România a fost închisă, din cauza Campionatului Național de Viteză în Coastă. „Având în vedere competiția de automobilism sportiv, Etapa a II-a a Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă-Transalpina Masters Challenge-TNMVC Rânca 2023, vă informăm că în zilele de 10 și 11 Iunie a.c., pe DN 67C Rânca, între km 17+000-22+000 traficul rutier pe acest tronson de drum va fi închis între orele 09:00-13:00 și 14:00-18:00”, anunța DRDP Craiova, potrivit G4Media.
Transalpina, care străbate Munții Parâng de la sud la nord prin județele Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba, este cel mai înalt și unul dintre cele mai frumoase drumuri din România.