Infofinanciar > Info > Decizia Guvernului pentru jocurile de noroc. Cum vor funcționa de acum păcănelele
Info

Decizia Guvernului pentru jocurile de noroc. Cum vor funcționa de acum păcănelele

Decizia Guvernului pentru jocurile de noroc. Cum vor funcționa de acum păcănelele
Sursa foto Arhiva companiei

Oficialii vor adopta o Ordonanță de Urgență ce va reglementa funcționarea jocurilor de noroc din România. Păcănelele nu vor mai funcționa dacă nu au înregistrată societatea în România.

Astfel, banii câștigați pe teritoriul românesc nu vor fi trimiși în afara granițelor.

„Deci, cu alte cuvinte, companiile care erau prin Transnistria nu vor mai putea activa în acest domeniu pe teritoriul României. Este una din multele modificări”, a transmis Marcel Ciolacu, premierul României.

Jocuri de noroc reglementate

De asemenea, locațiile în care pot activa jocurile de noroc sunt sălile dedicate de slotmachine, agenţiile de pariuri şi agenţiile loto, cluburile de poker, sălile de bingo şi cazinourile.

„Statul poate acorda societăților înmatriculate în Romania sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (…) pe bază de licență de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanță de urgență, și de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale și limitate în timp, ce sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței”, se prezintă în Proiectul Ordonaței de Urgență. Acesta a fost postat pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor.

Taxe mai mari și publicitate mai mică

De asemenea, în urma reglementării vor crește și taxele. Astfel, cei care își doresc să aibă o licență pentru jocurile loto sunt nevoiți să plătească 200.000 de euro. Aceeași taxă se aplică și în cazul pariurilor în cotă fixă. Pentru pariurile mutuale, licența costă 65.000 de euro.

Lucrurile se schimbă când vine vorba de pariurile în contrapartidă , jocurile de noroc specifice cazinourilor și de jocurile tip slot-machine. Pentru licență se percepe o axă de 150.000 de euro. De asemenea, aceeași taxă se aplică și în cazul jocurilor de noroc bingo ce sunt organizate prin sistemele rețelelor de televiziune.

Se va restrânge și publicitatea jocurilor de noroc.

„Reclama și publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul național se face cu respectarea principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3). Se posteaza la loc vizibil pe materialele de promovare seria și numărul licenței de organizare deținute de organizatorul de jocuri de noroc. (…) Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc și reclama outdoor pentru jocuri de noroc, care depășește dimensiunea de 35 m2/panou/material publicitar, sunt interzise”, se prezintă în Ordonanța de Urgență.

Conform antena3.ro, nu se vor mai comercializa băuturi alcoolice în locurile unde se găsesc jocurile de noroc.

„Sunt convins că autoritățile statului vor face lumină cu privire la modul în care acești intermediari vor să preseze politicieni pentru a lua decizii în favoarea acestei industrii, cum s-a întâmplat în trecut, regăsindu-se, câteodată, chiar consilieri ai primului-ministru. Așa cum au făcut și în pandemie, atunci când mafia jocurilor de noroc a fost la masa Guvernului, păcănelele erau deschise pe tot teritoriul României, în timp ce bisericile și spitalele erau închise”, a transmis premierul României, Marcel Ciolacu.