Biserica este locul în care mulți credincioși se adună pentru a găsi liniște sufletească, pace și o mai mare comuniune cu Dumnezeu. În momente grele ale vieții, oamenii caută un loc care să le ofere speranță și alinarea, iar aceste nevoi le poate oferi biserica. Românii sunt un popor foarte credincios, iar la noi în țară există multe biserici, care reprezintă chiar și obiective istorice.
O veste neașteptată a fost anunțată de curând. Instanța a luat decizia de a demola o biserică din Constanța. Conform magistraților de la Tribunalul Constanța, biserica care va fi demolată a fost construită ilegal.
Demolarea unei biserici din Constanța
O nouă veste a adus multe revolte în rândul oamenilor, în special a credincioșilor. Biserica „Izvorul Tămăduirii” va fi demolată în urma unui ordin al instanție. Locașul de cult construit pe trotuarul de pe bulevardul Tomis din Constanța trebuie demolată în termen de 90 de zile, potrivit unei decizii luate de magistrații Tribunalului Constanța pe data de 13 decembrie 2021. Oamenii și reprezentanții bisericii au fost extrem de nemulțumiți, decizia fiind de multe ori contestată în instanță. Joi, 6 iulie, a luat sfârșit o serie de recursuri care au fost depuse, iar decizia finală a fost anunțată.
Conform Tribunalului Constanța, apelurile împotriva deciziei de demolare a lăcașului de cult sunt nefondate, iar Judecătoria Constanța a pronunțat cazul ca fiind închis. Astfel, sentința civilă de demolare va avea loc. Reprezentații bisericii din Constanța vor trebui să plătească și cheltuielile de judecată. „Obligă apelanta reclamantă Parohia „Izvorul Tămăduirii” Constanţa şi apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în mod egal, la plata către intimatul Primarul Municipiului Constanţa a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.07.2023”, se arată în minuta ședinței.
Așadar, biserica din Constanța va fi demolată. Motivul din spatele acestei decizii este faptul că această clădire a fost construită ilegal. Decizia inițială de demolare a fost emisă pe data de 13 decembrie 2021, însă termenul de 90 de zile pentru demolare nu a fost aplicat. Execuția a fost în cele din urmă oprită după ce Arhiepiscopia Tomisului a cerut instanței mai mult timp. Postul Mare, Paștele din 2022 și Rusaliile au trecut, iar hotărârea instanței nu a fost executată. Arhiepiscopia Tomisului a solicitat demersuri suplimentare pentru a duce la anularea hotărârea, potrivit reprezentanților Primăriei, motiv pentru care termenul de trei luni nu a fost executat, până la o sentință definitivă.
Schimb dur de replici
Cum era de așteptat, oamenii – și în special reprezentanții bisericii – au fost extrem de revoltați de decizia de demolare a bisericii. Primarul Vergil Chițac și Arhiepiscopul Teodosie s-au angajat într-un continuu război prin mesaje publice, care a culminat cu amenințări și blesteme din partea reprezentantului bisericii. „După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a declarat ÎPS Teodosie în cursul anului trecut, conform Adevarul .