Infofinanciar > Lumea la zi > Decizie la nivelul Uniunii Europene! Importurile de produse agricole ucrainene vor fi restricționate
Lumea la zi

Decizie la nivelul Uniunii Europene! Importurile de produse agricole ucrainene vor fi restricționate

Ucraina și UE
Sursa foto: arhiva companiei

Oficialii Uniunii Europene au decis, în mod provizoriu, să impună restricții asupra importurilor de produse agricole ucrainene. Acestea, potrivit declarațiilor unor state membre, au destabilizat piețele unor țări din blocul comunitar.

Timp de câteva săptămâni, oficialii din UE au purtat discuții pe tema limitelor asupra importurilor de produse agricole ucrainene. Acestea sunt scutite de tarife vamale. Discuțiile au pornit pe baza faptului că fermierii au protestat din cauză că nu sunt mulțumiți de importurile ieftine.

În ziua de luni, 8 aprilie, negociatorii de la Parlamentul European, împreună cu președinția belgiană a UE, au transmis faptul că s-a ajuns la un acord. Aceasta are în vedere limitarea importurilor de produse agricole ucrainene.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, producătorii ucraineni au acces fără taxe vamale pe piețele din UE. Acest lucru le va mai fi permis până în luna iunie a anului 2025. Cu toate acestea, se implementează o „frână de urgență”. Acest lucru prevede impunerea unor tarife vamale pentru anumite produse.

În acest fel, se vor aplica tarife pentru carnea de pasăre, ouă, zahăr, ovăz, porumb, crupe şi miere. Asta dacă importurile vor fi mai mari decât valorile medii din 2022 şi 2023, informează economedia.ro