Comisia Europeană își propune să interzică vânzarea țigărilor celor născuți după 2010, prin strângerea unor declarații de susținere din partea oamenilor, iar în cazul în care va atinge cifra de 1 milion, din cel puțin 7 state membre diferite, va decide dacă va aplica această măsură sau nu.
Prin Inițiativă cetățenească europeană (ICE), denumită „Apel pentru a realiza un mediu fără tutun și prima generație europeană fără tutun până în 2030”, organizatorii solicită Comisiei pupunerea unei legislații care să salveze generațiile foarte tinere, născute după anul 2010, de la dependența de tutun, să acționeze împotriva pericolelor de mediu aferente și împotriva fumatului.
Cei născuți după 2010, interzis la achiziționarea de tutun
Dacă este necesar, suntem gata să interzicem vânzările către această generaţie prin ridicarea treptată a limitei de vârstă” la care pot fi achiziţionate produsele cu nicotină, a declarat Magnus Heunicke, ministrul danez al Sănătăţii.
Inițiativa solicită, de asemenea, măsuri specifice care vizează protejarea mediului înconjurător prin obținerea de plaje și maluri de râu fără tutun și fără mucuri de țigară, dar și pentru a crea o rețea europeană de parcuri naționale fără tutun și fără mucuri de țigară, De asemenea, își doresc și eliminarea publicității la produsele din tutun prin interzicerea acesteia în producțiile audiovizuale și în mediile sociale.
Comisia Europeană este de părere că inițiativa poate fi implementată
Comisia consideră că această inițiativă este admisibilă din punct de vedere juridic, întrucât îndeplinește condițiile formale. Decizia de înregistrare este de natură juridică și nu aduce atingere concluziilor juridice și politice finale ale Comisiei cu privire la această inițiativă și la acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, în cazul în care va obține numărul necesar de semnături.
Conținutul inițiativei nu oglindește punctul de vedere al Comisiei Europene, ci exprimă punctul de vedere al grupului de organizatori.
După înregistrarea de miercuri, organizatorii au la dispoziție 6 luni de zile pentru a deschide colectarea semnăturilor în vederea susținerii acestei inițiative.
Ce este inițiativa cetățenească europeană?
Inițiativa cetățenească europeană (ICE) este un instrument important al democrației participative în UE. Prin intermediul său, cetățenii, dacă strâng un milion de semnături de la oameni din cel puțin un sfert din statele membre, pot să invite Comisia să propună un act juridic conform cu Tratatele UE. Din 2011, de când se aplică un regulament care stabilește proceduri detaliate pentru ICE, șase asemenea inițiative au ajuns cu succes pe masa Comisiei. Începând din ianuarie 2020, se aplică noi norme pentru a face ICE mai accesibilă, conform europarl.europa.eu.
Conceptul de cetățenie a UE, din care derivă inițiativa cetățenească europeană, a fost introdus prima oară în Tratatul de la Maastricht
Inițiativele cetățenești sunt instrumente puse la dispoziția cetățenilor din majoritatea statelor membre, la nivel național, regional sau local, chiar dacă diferă considerabil ca domeniu de aplicare și procedură.
Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la cetățeni, comitetul trebuie să înregistreze inițiativa la Comisie. Aceasta implică depunerea unui document care conține titlul, obiectul și o descriere succintă a inițiativei, precum și temeiul juridic propus și informații despre membrii comitetului și despre toate sursele de sprijin și de finanțare ale inițiativei propuse. Organizatorii pot furniza informații suplimentare și alte materiale, cum ar fi o schiță a documentului legislativ propus, sub forma unei anexe.
Comisia are un termen de două luni pentru a decide dacă înregistrează inițiativa propusă. Aceasta nu va fi înregistrată dacă nu sunt îndeplinite cerințele procedurale sau dacă nu se încadrează în domeniile în care Comisia are competența de a depune o propunere de act juridic în scopul punerii în aplicare a tratatelor.
De la începutul ICE, Comisia a primit 118 cereri de lansare a unei inițiative cetățenești europene, dintre care 91 au fost admisibile și, prin urmare, s-au calificat pentru a fi înregistrate.