Infofinanciar > Lumea la zi > Declarațiile controversate a le lui Viktor Orban: „Rusia câștigă războiul din Ucraina”
Lumea la zi

Declarațiile controversate a le lui Viktor Orban: „Rusia câștigă războiul din Ucraina”

Viktor Orban este premier la Budapesta încă din anul 2010 (sursă foto: dreamstime)
sursa foto arhiva companiei

Nu se întrevede nicio ieşire din conflictul din Ucraina, iar acest lucru paralizează politica europeană, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban, în Antalya, unde a participat la Forumul Diplomatic de la Antalya (ADF), la invitaţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, relatează MTI. Cu toate acestea, premierul Ungariei consideră că timpul este de partea Rusiei, notează News.ro.

„Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea ucrainenilor şi a Occidentului, iar continuarea războiului ar putea aduce succes militar Ucrainei, atunci continuarea are sens. Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea Rusiei, iar continuarea războiului va aduce succes Rusiei, atunci ar fi mai bine ca totul să se oprească acum. Eu personal fac parte dintre cei care cred că este vorba de varianta a doua”, a explicat Viktor Orbán.

Potrivit premierului, „avem necazuri”, pentru că de la începutul războiului încoace multe ţări, cu excepţia Ungariei, vorbesc despre asta ca fiind „războiul nostru”, iar dacă acesta este războiul nostru, şi adversarul este mai puternic şi ocupă teritorii, atunci şi noi înşine ne regăsim de partea perdantă. Este foarte greu de explicat cum să acţionăm şi cum să ieşim din asta, dacă pierdem războiul, a adăugat Orbán.

„Aş recomanda psihoterapia pentru asta. Asta nu este o dezbatere politică”, a declarat Viktor Orbán.

Premierul Ungariei a spus că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari.

„Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”, a spus premierul.