Infofinanciar > Info > Declarațiile liderului României. Klaus Iohannis: Când noul președinte va depune jurământul, voi pleca
Info

Declarațiile liderului României. Klaus Iohannis: Când noul președinte va depune jurământul, voi pleca

Declarațiile liderului României. Klaus Iohannis: Când noul președinte va depune jurământul, voi pleca
Sursa foto Arhiva companiei

Klaus Iohannis, președintele României, a făcut primul anunț cu privire la decizia Curții Constituționale a României de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Decizia CCR este obligatorie pentru toată lumea și noi toți ne conformăm. Este o situate nemaiîntâlnită până acum și este bine să ne amintim cum s-a ajuns aici”, a transmis președintele.

Iohannis, anunțul după decizi CCR

Acesta a spus că un candidat a beneficiat nelegal de promovare electorală masivă în cele două zile când acest lucru este interzis. Este vorba de sâmbătă de dinaintea alegerilor și în dimineața alegerilor.

„Același candidat a declarat cheltuielile pentru campania lui zero, cu toate că a avut o campanie foarte selectă. Această campanie a fost sprijinită dintr-un stat străin de interesele României”, a adăugat Iohannis.

Președintele a spus că a fost căutat de un grup mare de organizații neguvernamentale ce i-au cerut declasificarea materialelor de la CSAT.S-au purtat discuții, iar ulterior a ajuns la o concluzie. ”S-a decis declasificarea lor și publicarea Așa toată lumea a putut să vadă ce s-a discutat în ședința CSAT. Este important de reținut că CSAT nu are atribuții în domeniul alegerilor, dar această campanie electorală, sprijinită din afara României a dus la o problemă de securitate”, a declarat președintele.

Iohannis a spus că va urma după validarea alegerilor parlamentare, convocarea noului parlament, convocarea de consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului guvern al României. Noul Guvern va stabili noi date la care se vor desfășura noi tururi ale alegerilor prezidențiale.

Iohannis va rămâne în funcție până la jurământul noului președinte

Iohannis a spus că va rămâne în mandat până când va fi ale sun nou președinte al României. „Când noul președinte va depune jurământul, voi pleca. Nu voi fi prim-ministru al României, nu îmi doresc să fiu prim-ministru al României. Îmi doresc să duc acest mandat la bun sfârșit. Mă voi implica pentru o României democrată, liberă modernă, sigură, europeană, o Românie europeană.

România este o țara stabilă, o țară sigură și p țară solidă. Spun asta pentru economie, investitori, piețele financiare, pentru Uniunea Europeană. România este și rămâne o țară sigură și solidă pro-europeană. SPune asta pentru NATO, România rămâne una aliat sigur, solid. România nu este în dificultate”, a transmis Klaus Iohannis.

Curtea Constituțională a luat decizia de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale

CCR a luat decizia de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale. Acest lucru s-a luat pe fondul desecretizării informațiilor de la serviciile secrete. Acestea au arătat o implicare a Rusiei în alegerile din România.

”În temeiul articolului 146 litera f din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României”, se arată în comunicat. Art 146, litera f) prevede că CCR ”veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului”, conform CCR.