În primele luni ale lui 2024, deficitul balanței comerciale a fost de 18,039 miliarde de euro. Suma este mai mare cu 2,435 miliarde, 15,6% față de statisticile înregistrate pe parcursul anului trecut.
Avertizările economiștilor arată că deși a existat un boom al consumului privat la noi în țară, acesta este disipat. Consumatorii folosesc bunuri din importuri, astfel România transferă bani către creșterea economică a altor țări.
Pe parcursul lunii iulie 2024, exporturile FOB au ajuns la 8,318 miliarde de euro. Importurile CIF s-au ridicat la 11,267 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,949 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, exporturile din iulie 2024 au crescut cu 8,6%. Importurile s-au ridicat cu 13,4%.
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, exporturile FOB au însumat 54,586 miliarde de euro. Importurile CIF au ajuns la 72,625 miliarde de euro. Raportat la un interval similar al anului anterior, exporturile s-au diminuat cu 0,9%. Însă, importurile au crescut cu 2,7%.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport şi alte produse manufacturate, conform economedia.