Infofinanciar > Info > Deficitul bugetar a fost de 2,07% din PIB în primele trei luni din 2024
Info

Deficitul bugetar a fost de 2,07% din PIB în primele trei luni din 2024

rectificarea bugetară (sursă foto: infoactual.ro)
Sursa foto: arhiva companiei

În primele trei luni ale acestui an, conform datelor preliminare, deficitul bugetar a fost de 2,07% din PIB. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care în primele luni au fost realizate plăți în valoare de 5-6 miliarde de lei pentru contracte de înarmare.

Potrivit informațiilor transmise de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, cheltuielile se majorează de aproape două ori mai mult comparativ cu același interval al anului anterior.

Cheltuielile sunt sub control

Potrivit datelor referitoare la execuția bugetară în primele trei luni, oficialul a menționat că ministerul analizează situația financiară a statului. El a subliniat că, deși sunt programate runde de alegeri în acest an, Finanțele vor menține cheltuielile sub control.

“Vestea privitoare la contul de execuţie bugetară preliminar, este de 2,07% din PIB. Aici s-a creat o întreagă dezbatere asupra valorii deficitului bugetar la sfârşitul lunii martie, 35 miliarde lei, zic eu, mai optimist… merge spre 36 miliarde lei.

Dar trebuie să punctăm câteva lucruri importante legate de valoarea investiţiilor. Pentru că noi venim din luna decembrie cu contracte pe care le-am avut încheiate pentru industria de apărarea, care au generat plăţi de 5 miliarde lei în luna ianuarie şi în luna februarie, pe de o parte, iar pe de altă parte fiind o iarnă mai uşoară proiectele de investiţii s-au implementat în continuare”, sunt declarațiile lui Marcel Boloș.

Bani din PNRR

„Mă uitam în contul de execuţie bugetară şi numai din fonduri naţionale aveam cheltuieli de capital de 14,7 miliarde lei, la care se adaugă PNRR cu 2,7 miliarde lei şi Cadrul Financiar Multianual pentru Politica de Coeziune, unde avem, de asemenea, în jur de 12 miliarde lei.

Sigur, aici ajustările care ţin de Fondul Social European şi tot ceea ce noi avem în vedere pentru ajustarea acestor tipuri de cheltuieli nu întreaga sumă este socotită cheltuială cu investiţiile, dar, aşa cum o să vedeţi în ceea ce vom publica la termenul scadent, după ce se închide Contul de Execuţie Bugetară, cheltuielile cu investiţiile au crescut, faţă de perioada precedentă a anului trecut, de aproximativ două ori”, a mai transmis Marcel Boloș.

Deficitul bugetar în 2024

Se estimează faptul că pentru acest an, deficitul bugetar se va apropia de suma de 86,6 miliarde de lei. Estimat ca procent din Produsul Intern Brut, în termeni de cash, acesta înseamnă 5%.

Anul trecut, 2023, deficitul bugetar a fost de 89,9 miliarde de lei. Este vorba despre un procent de 5,68% din Produsul Intern Brut. Cu toate acestea, nivelul care se estimează pentru acest an este în continuare mare. De asemenea, se află sub semnul întrebării. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că România se află în an electoral încărcat. Și, în acest context, pot exista derapaje la cheltuielile statului, informează economedia.ro