Infofinanciar > Info > Demitere cu „măscări”! Marcel Boloș a scos din funcție un secretar de stat din Sibiu: „ A fost un episod ciudat.”
Info

Demitere cu „măscări”! Marcel Boloș a scos din funcție un secretar de stat din Sibiu: „ A fost un episod ciudat.”

Cristian Roman - sursa foto - mfe.gov.ro
Sursa foto - mfe.gov.ro

Marcel Boloș, încă proaspătul Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că l-a demis din fucția de secretar de stat pe Cristian Roman. Această decizie a venit în urma unui moment de „furie” din partea lui Roman, când l-a insultat atât pe Marcel Boloș, cât și pe alți colegi din minister, ca să nu existe discuții că ar favoriza pe cineva mai mult.

Pentru Turnul Sfatului, Marcel Boloș a declarat că: „Atunci când am venit la minister am gândit o restructurare și o redistribuire a delegării atribuțiilor. A fost și cazul dânsului, iar când s-a trezit că atribuțiile sale nu mai sunt aceleași pe care le avea înainte a avut o ieșire nervoasă, a început cu partea de jigniri la adresa mea, la adresa președintelui PNL Sibiu, a altor colegi, mă rog. A fost un episod ciudat, a dat dovadă de un comportament care nu ține de funcția de demnitar public și am luat imediat decizia de a-l demite.”.

Tot Marcel Boloș spune, în cadrul aceleiași publicații că acest comportament nu este unul demn pentru cineva care ocupă o funcție de demintar public.

Presupusa reacție și reala postare de pe Facebook ale lui Cristian Roman

Se spune că, drept răspuns la demiterea sa, Cristian Roman ar fi reacționat în cel mai matur, diplomatic și civilizat mod cu putință: s-a încuiat în birou. Mai mult, pentru a fi cât se poate de pacifist, acesta nu ar fi deschis nici măcar în momentul în care jandarmii au încercat să intre, conform sursei citate mai sus.

Despre aceste lucruri de după demiterea lui Cristian Roman, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș declară că: „Legat de faptul că a încuiat biroul, eu personal nu pot spune asta, pentru că apoi am fost plecat la Bruxelles, nu am verificat, însă din relatările colegilor mei, da, se confirmă și asta. Eu nu vă pot spune acum dacă era înăuntrul sau în afara ușii încuiate sau cât timp a stat înăuntru. Cert este că a avut un comportament nefiresc.”.

Postul de secretar de stat pe care Roman îl avea era repartizat organizației PNL din Sibiu. Biroul Politic Județean a votat în unanimitate propunere ministrului Marcel Boloș, instituția anunțând că vine cu o nouă propunere pentru a-l înlocui pe Cristian Roman.

Drept replică, Cristian Roman a pus un mesaj deloc subtil pe pagina lui de Facebook despre situația în care a fost implicat. Acesta a scris: Funcțiile trec, faptele bune rămân! Am avut parte de 15 luni cu multe provocări, dar și cu satisfacții pe măsură; o experiență de neuitat. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă. Rămânem aproape! Pentru România! Întotdeauna!”

Cristian Roman a fost prefect al Sibiului timp de fix un an, din luna martie a anului 2016 până în aceeași lună din 2017. Timp de 3 ani, din 2002 până în 2005, a fost profesor de limba română la Școala din Boița și la Colegiul Terezianul.