Ministerul Energiei, împreună cu alte ministere, lucrează, în vederea re-liberalizării pieţei de energie.
De asemenea, se caută măsuri de sprijin ţintite pentru familiile care au nevoie, deoarece în prezent sunt sprijiniţi toţi consumatorii, în funcţie de nivelul de consum, a declarat, luni, ministrul de resort, Sebastian Burduja.
„Pentru cazurile familiilor cu condiţii sociale, socio-economice care nu le permit să-şi acopere costurile, lucrăm deja la ţintirea acestor măsuri împreună cu alte ministere, pentru că nu ţine doar de Ministerul Energiei, ci şi de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, astfel încât să facem exact ceea ce ne-a solicitat şi Comisia Europeană: să ţintim măsurile de sprijin pentru familiile care au nevoie de ele, pentru că acum, aşa cum ştiţi, noi sprijinim toţi consumatorii în funcţie de nivelul de consum. Deci, dacă cineva deţine un apartament în Primăverii şi are consum de sub 100 de KWh pe lună, plăteşte acelaşi tarif ca o familie cu cinci copii din Ferentari”, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă, potrivit Antena3.