Sănătatea mentală este un subiect discutat de o perioadă considerabilă de timp. Însă, acestuia a început să i se acorde o atenție sporită în ultimii ani. Sunt analizate mult mai în amănunt stările psihice ale oamenilor, dar și cele fizice, care sunt și ele generate, în unele cazuri, de starea psihică a unui individ. De asemenea, mai sunt analizate și metodele prin care o persoană își poate îmbunătăți atât starea fizică, cât și pe cea psihică, fără să apeleze la medicamente sau alte feluri de intervenții.
În ultimii ani s-au realizat o multitudine de studii asupra turismului și care sunt efectele acestuia asupra sănătății psihice și fizice ale persoanelor. Prin călătorit, pe lângă faptul că avem șansa de a vizita zone frumoase, încărcate de istorie, sau doar că ne deplasăm pentru a ne relaxa și a avea parte de experiențe inedite, ne mai putem îmbunătăți și sănătatea mentală, alături de cea fizică.
O viață mai activă
Multe persoane nu merg în vacanțe pe parcursul anului, sau dacă au o perioadă liberă, de cele mai multe ori nu părăsesc granițele țării în care locuiesc. Există studii care demonstrează că acest lucru afectează sănătatea într-o proporție semnificativă. Conform unui studiu realizat de Comisia globală privind îmbătrânirea și Centrul Transamerica pentru studii privind pensionarea din SUA, persoanele care călătoresc mult, în scop recreativ, tind să rămână tinere. Sau cel puțin să își păstreze sănătatea fizică pe o perioadă mai îndelungată de timp.
Conform datelor care au reieșit în urma studiului efectuat s-a observat faptul că femeile care au mers în vacanță o dată la șase ani au șanse mai ridicate de a face un atac de cord comparativ cu cele care merg în vacanță de cel puțin două ori pe an. Acest lucru se aplică și în cazul bărbaților. S-a observat că cei care nu și-au luat cel puțin o vacanță pe parcursului unui an au cu 20% mai multe șanse să moară mai devreme.
De asemenea, și șansele de a dezvolta o boală de inimă sunt cu 30% mai mari. Prin călătorie se reduce semnificativ riscul de a dezvolta o boală cardiacă și de a face un atac de cord. Datele arată că pentru 16% din decesele de la nivel global din fiecare an principala cauză este atacul de cord. Nu este nevoie ca persoanele care călătoresc să aștepte foarte mult timp pentru a observa beneficiile. 89% din persoanele care au participat la studiu au declarat că au simțit că nivelul stresului a scăzut după numai o zi sau cel mult două zile.
Terapie pentru creier
S-a observat faptul că în zilele noastre stresul este un factor prezent în viețile multor adulți. În societatea modernă nivelul de stres al populației se află în cel mai ridicat punct din istorie. Ei bine, o soluție naturală pentru a combate acest efect negativ al vieții agitate este călătoritul. Psihologii au transmis faptul că printr-o detașare completă de la factorii care generează stres în viața de zi cu zi scade semnificativ nivelul de cortizol, hormonul stresului. Efectele pozitive ale călătoritului nu se termină odată cu finalizarea vacanței, ci se vor resimți pentru o perioadă îndelungată. Prin reducerea cortizolului, cei care au călătorit vor avea un randament mai bun în activitățile pe care le desfășoară în viața de zi cu zi.
Un lucru mai puțin știut despre călătorit este că dezvoltă inteligența emoțională. După cum au sugerat specialiștii în psihologie, în urma interacțiunii cu oameni care fac parte dintr-o altă cultură se poate stimula inteligența emoțională. Inteligența emoțională este atunci când un individ poate să recunoască, să înțeleagă și să își controleze emoțiile, iar atunci când luăm contact cu persoane din alte culturi, ne putem crește nivelul de empatie, de toleranță și respectul pentru cei din jurul nostru.
Totodată, un rezultat al călătoriilor frecvente este îmbunătățirea memoriei. Atunci când ne aflăm pe un teritoriu necunoscut suntem forțați de împrejurimi să reținem informații noi, precum îndrumări, repere spațiale, obiceiurile culturale și tradițiile. Este un exercițiu cognitiv care ajută creierul pe perioadă îndelungată.
O viață mai îndelungată
Deși este greu de crezut că prin călătorit se poate întâmpla acest lucru, este dovedit științific faptul că se poate încetini procesul de îmbătrânire. Așa poți duce o viață lungă și să profiți cât mai mult pentru a călători. Rezultatul survine din faptul că nivelul cortizolului scade, hormonul stresului. Studiile au arătat că nivelurile ridicate ale acestuia accelerează procesul de îmbătrânire al oamenilor. Cortizolul mai afectează și imunitatea, o cantitate mare a acestui hormon face ca rezistența corpului uman la boli să fie mai mică, iar dacă vârsta este una înaintată, efectele sunt unele și mai accentuate.
Un alt subiect care se discută din ce în ce mai des în zilele noastre este depresia. Conform unor date transmise de OMS, la nivel mondial aproximativ 280 milioane de oameni suferă de această afecțiune. Numărul începe să fie din ce în ce mai mare. După cum arată rezultatele unui studiu realizat de psihologi în anul 2022, atât numărul adulților, cât și numărul copiilor care suferă de depresie s-a majorat. În anul 2015 depresia la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani era în procent de 12,7%, în Statele Unite, iar în 2020 această valoare a sărit la 16,9%. O creștere considerabilă s-a înregistrat și în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, de la 10,3% în 2015 la 17,2% în 2020.
Un studiu realizat de Scandinavian Journal of Work, Environment, and Health (Revista scandinavă de muncă, mediu și sănătate) arată că în cazul femeilor care își iau un concediu de cel puțin 10 zile pe an, riscul de depresie scade cu 29%.
Sănătatea, stimulată
Un alt efect pozitiv pe care îl are călătoritul este reducerea riscului de a face demență. Prin stimularea cognitivă, precum vizitatul de muzee, admirarea operelor de artă din galerii și asimilarea unor noi cuvinte și fraze dintr-o limbă străină pot face ca riscurile de a dezvolta demență să scadă.
Nu în ultimul rând, în urma activității fizice pe care o facem atunci când călătorim putem slăbi. În urma unui studiu care a analizat 1.400 de persoane din 4 țări diferite s-a constatat că la finalul unui sejur persoanele aveau o talie mai mică și mai puține kilograme. Acest lucru face și ca tensiunea arterială să fie una mai mică. Se poate combate în acest fel sedentarismul. Acesta este responsabil de multe boli precum cele de inimă, obezitate și tensiune arterială. De asemenea, și de un nivel al colesterolului ridicat, atacuri cerebrale, diabet de tip II și anumite tipuri de cancer.
Așadar, beneficiile generate de călătorit sunt numeroase și ne pot transforma, în bine, sănătatea fizică și pe cea psihică. Este un aspect care nu ar trebui ignorat, mai ales că ne poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții.