Infofinanciar > Info > Detalii despre subvențiile APIA! Ministrul Agriculturii: „Plățile au fost făcute”
Info

Detalii despre subvențiile APIA! Ministrul Agriculturii: „Plățile au fost făcute”

Detalii despre subvențiile APIA! Ministrul Agriculturii: „Plățile au fost făcute”
sursa foto arhiva companiei

Ministrul Agriculturii a vorbit despre subvențiile APIA, acesta susține că plățile s-au făcut pentru un număr de 700.000 de fermieri. Asta însemnând un procent de 95%.

Restul de 5% dintre cererile de subvenţii se află în proceduri de control, de verificare de către instituţia din subordinea APIA teritorial.

„Trebuie să ne asumăm aceste lucruri şi sigur vor fi deblocate şi aceste sume”, a precizat Barbu, la finalul discuţiilor cu fermierii care protestează în stradă şi care s-au plâns că subvenţiile acordate prin APIA nu au ajuns la destinaţie.

Şeful MADR a mai spus că în conturile BNR se află deja 800 de milioane de euro, sumă rambursată de către Comisia Europeană, aferentă plăţilor efectuate de APIA, în sumă de 1,6 miliarde de euro.

„APIA a autorizat la plată aproape 1,6 miliarde de euro şi în momentul de faţă, pe plăţile pe care le-am făcut până pe 28 decembrie, Comisia Europeană ne-a rambursat deja suma de aproximativ 800 de milioane de euro, care se află în conturile BNR”, a adăugat Barbu, potrivit Antena3.